Actorul american este unul dintre cei mai doriţi bărbaţi din lume. Chiar şi statuia lui de ceară atrage femeile, care nu se pot abţine să-i ofere în public gesturi de afecţiune.
Celebrul muzeu al figurilor de ceară Madam Tussauds, din Londra, a organizat o surpriză în ajunul Zilei Îndrăgostiţilor. Instituţia a postat pe o stradă din capitala Angliei o replică a noii statui de ceară a celebrului actor.
Reacţiile trecătorilor - şi mai ales ale trecătoarelor - nu au întârziat să apară.
Foarte surprinse, crezând că cel pe care îl văd este chiar George Clooney, doamnele au fost foarte atrase de starul seducător care stătea cuminte pe o bancă, cu un trandafir în mână. Iar când se apropiau şi realizau că nu este celebrul actor în carne şi oase, şi-au permis să se fotografieze în ipostaze tandre cu statuia de ceară.
Din 14 februarie, noua statuie de ceară a lui George Clooney poate fi admirată la Muzeul Madam Tussauds, din Baker Street, Londra.
Foto: Hepta
Posteaza comentariu