"Când apare un copil, toate lucrurile se schimbă. O relaţie presupune o investiţie şi o muncă de zi cu zi, pe care nu eşti întotdeauna dispus s-o faci. Iar pentru firile mai libertine, mai boeme, e foarte greu să tot stai să construieşti", a declarat Oana Sârbu într-un interviu publicat de revista OK! Magazine.
Vedeta a dat de înţeles că relaţia cu Robert Turcescu ajunsese să-i facă rău, iar ea își jurase că nu va mai lăsa se se întâmple așa ceva. "Mi-am propus să nu mai repet experienţele care m-au marcat negativ. N-aş mai merge până într-atât încât să mă las pe mine deoparte, să-I fac bine doar celuilalt. Încerc să înţeleg ce mi se întâmplă şi să raportez totul la mine, nu la relaţii. Aici e zona în care-mi caut echilibrul", a mai spus artista.
Oana Sârbu a mai spus că fiul ei, Alex, este cel care o împlineşte afectiv şi că nu simte lipsa unui bărbat în viaţa ei. "Acum sunt atât de împlinită în zona afectivă în relaţia cu fiu-miu, că nu mă mai gândesc la asta", a încheiat ea.
Oana Sârbu şi Robert Turcescu nu mai formează un cuplu încă de anul trecut. Cu toate astea, cei doi se ocupă împreună de educaţia fiului adoptiv al Oanei, Alex.
© Copyright: MEDIAFAX
Oana Sârbu, primele cuvinte după despărțirea de Robert Turcescu
Cântăreața a explicat că relaţia sa cu realizatorul TV s-a încheiat pentru că ea nu mai era dispusă să investească în această legătură.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
3 Aprilie 2014
Posteaza comentariu