Prezentă la şedinţa de joi a CNA, Oana Roman a spus că a decis să facă o sesizare la CNA întrucât, începând din septembrie 2012 şi până în prezent, în emisiunea "Un show păcătos" este dusă "o campanie" de denigrare a sa, precizând că aceste atacuri i-au afectat "imaginea şi demnitatea".
Oana Roman a spus că această campanie a continuat în emisiunea lui Dan Capatos, în ciuda faptului că, pe 26 septembrie 2012, ea a notificat trustul Intact, din care face parte postul Antena 1.
"Prin notificare îmi exprimam totalul dezacord ca să mai pronunţe numele sau să mai difuzeze imagini cu persoana mea în această emisiune", a explicat Oana Roman, precizând că Dan Capatos a citit în emisiunea "Un show păcătos" această notificare, însă nu a ţinut cont de ea.
Ea a precizat că nu este normal ca, timp de şapte luni, trei bărbaţi să atace o femeie. "Mi s-au adresat injurii, jigniri, mi s-a lezat grav dreptul la imagine. Eu nu le-am răspuns în niciun fel, însă ei au continuat această campanie instigând telespectatorii să facă glume şi bancuri pe seama mea", a spus Oana Roman.
De cealaltă parte, reprezentanta televiziunii Antena 1, Mirela Bomboe, a declarat la şedinţa CNA că reclamaţia Oanei Roman nu se susţine.
"Întrucât în toată perioada respectivă nu s-a asociat imaginea doamnei Oana Roman cu aceste glume. Ei au creat un personaj imaginar. Ei au spus «Onuca», «Cumătra». Nu s-a pronunţat numele acesteia. Nu se poate vorbi despre o campanie dusă împotriva acesteia. Nu este vorba despre o persoană identificabilă prin nume, prenume, imagine", a spus Mirela Bomboe.
Ea a precizat că nu este vina televiziunii Antena 1 că presa a preluat glumele şi a trecut numele Oanei Roman. "Emisiunea este o emisiune de divertisment, comentează aspecte picante din viaţa mondenă. Nu este o emisiune cu o abordare serioasă. Este o satiră. Este un gen de umor. La fel de bine, Capatos apare în alte emisiuni de televiziune, la «Cronica cârcotaşilor», unde se fac glume pe seama sa, şi nu a făcut niciodată sesizare şi nu a luat atitudine", a spus Mirela Bomboe.
Ea a confirmat faptul că Antena 1 a primit o notificare din partea Oanei Roman, moment din care nu i s-a mai pronunţat numele în cadrul emisiunii "Un show păcătos".
Laura Georgescu, preşedintele CNA, i-a spus Mirelei Bomboe că îşi doreşte să discute cu Dan Capatos. "Îmi declar public dorinţa de a veni la CNA să stăm de vorbă. La această reclamaţie trebuia să avem un punct de vedere de om de televiziune. Era normal să vină să aibă o discuţie corectă cu Consiliul. Aş vrea să vină public în faţa Consiliului. Realmente genul dânsului de emisiune trebuie absolut obligatoriu discutat cu autoritatea de reglementare", a mai spus Laura Georgescu.
Mirela Bomboe a spus că cei de la "Un show păcătos" nu au inventat acest stil.
Pe de altă parte, Cătălin Băleanu, reprezentantul Kanal D, a spus că postul pe care îl reprezintă este "victimă colaterală" în acest scandal, având în vedere că Oana Roman este angajată a acestei televiziuni.
Cătălin Băleanu a mai spus că Mirela Bomboe a recunoscut faptul că realizatorii se refereau la Oana Roman când a confirmat faptul că, în urma notificării transmise de către aceasta Antenei 1, numele ei nu a mai fost pronunţat în emisiunea lui Capatos.
Christian Mititelu, membru al CNA, a spus că, în cazul în care este identificabilă persoana la care se face referire în emisiune, un grup mic de oameni ar putea să o identifice de fapt. "Eu, dacă nu urmăresc genul ăsta de emisiuni, pot să spun că identificarea poate fi făcută de un număr restrâns de persoane", a mai spus Mititelu.
În schimb, Narcisa Iorga, membru al CNA, a fost de părere că în emisiunea "Un show păcătos" "s-a făcut legătura în mod evident şi clar între Onuca şi Oana Roman". "Nu este vorba despre un personaj imaginar. Pe de altă parte, această emisiune este declarată ca una de divertisment, în niciun caz ca una satirică sau pamflet. Între «Cronica cârcotaşilor» şi «Un show păcătos» nu e nicio legătură. Personal, consider şi mai grav dacă un grup de prieteni profită de o licenţă audiovizuală să îşi bată joc de o altă persoană. Antena 1 nu a obţinut licenţă audiovizuală pentru astfel de emisiuni", a spus Iorga.
Totodată, ţinând cont de istoricul din ultimul an al sancţiunilor primite de Antena 1, Narcisa Iorga a propus aplicarea unei sancţiuni de suspendare a emisiei obişnuite a postului Antena 1 pentru 10 minute, în prime time, timp în care televiziunea trebuie să difuzeze textul deciziei de sancţionare.
În schimb, Radu Călin Cristea, membru al CNA, a spus că "ar merge pe un tip de penalizare mult mai prudentă". El a propus aplicarea unei somaţii publice, în baza articolului 30 din Codul audiovizualului. "Ne mişcăm într-o lume extrem de complicată, cea a showbiz-ului. De ce Oana Roman a avut o ripostă atât de palidă dacă timp de şapte luni s-a întâmplat asta? (...) E posibil să fie o reglare de conturi între cele două trusturi, e posibil să fie nişte meciuri mai vechi care se reactivează în acest moment", a mai spus Radu Călin Cristea.
Şi Christian Mititelu, membru al CNA, a vorbit despre "rivalitatea clasică între canale". "E şi un fel de reclamă, neplăcută, dar nu cred că este un prejudiciu moral", a mai spus Mititelu.
"Este vorba despre exploatarea imaginii, a aspectului fizic al unei persoane. Contează care e scopul? Eu cred că nu. Este inadmisibil", a mai spus Narcisa Iorga.
"E regretabil, sigur că nu e permis să râzi de cineva numai pentru că e gras. Pe de altă parte, cred că doamna Oana Roman şi-a asumat această personalitate. Nu cred că e neapărat un lucru de natură să-l conteste, în sensul în care nu i se aduc nişte acuzaţii că ar fi făcut ceva imoral", a mai spus Mititelu.
Pe de altă parte, Laura Georgescu, preşedintele CNA, a propus amendarea televiziunii Antena 1 cu 40.000 de lei, "pentru această perseverenţă într-un tip de jurnalism absolut original".
Însă, în urma a trei runde de vot, niciuna dintre cele trei propuneri nu a întrunit numărul minim necesar de voturi (şase) pentru a putea fi aplicată. Cazul ar urma să fie reluat marţi, în şedinţa următoare a CNA, potrivit discuţiilor dintre membrii Consiliului.
Foto: Mediafax