Oana Roman este însărcinată

Vedeta a anunţat în emisiunea "La Măruţă" că este gravidă în trei luni. Ea a mărturisit că nu se aştepta să rămână însărcinată, mai ales că în tinereţe a făcut mai multe avorturi.
"Pe vremea când eram cu Cornel, am făcut mai multe întreruperi de sarcină şi apoi am regretat. Însă se pare că aşa trebuia să fie, să îl întâlnesc pe Marius şi acest copil să fie cu el. În ultimii şapte ani nu am mai rămas însărcinată şi chiar mă gândeam să merg să fac un control, pentru că am crezut că am o problemă. Însă uite că s-a întâmplat şi mă bucur că a fost aşa", a mărturisit vedeta în vârstă de 37 de ani.

Ea a povestit că mama sa a fost foarte emoţionată atunci când a aflat vestea, iar tatăl ei, Petre Roman a fost foarte fericit.
"Într-o zi am făcut un test de sarcină şi înainte să ne culcăm, i l-am arătat lui Marius. L-am rugat să închidă ochii şi i-am pus testul în faţa ochilor. Apoi am sunat-o pe mama, care a rămas câteva clipe fără cuvinte, apoi m-a felicitat. Când l-am sunat pe tata, mi-a spus că se bucură nespus pentru mine, dar mai mult se bucură pentru el", a spus vedeta.

"Acest copil e o foarte mare bucurie. Sunt fericită. Orice femeie care aşteaptă un copil e foarte fericită. Nu am plănuit să facem un copil, dar lucrurile au evoluat destul de repede între noi.
Sunt însărcinată în trei luni şi jumătate. Nu am vrut să vorbesc până acum, am aşteptat să treacă un timp, să ajung în perioada în care am făcut deja o mare parte din analize şi am văzut că bebe se simte bine, se dezvoltă normal. Nu am luat prea mult în greutate, dar vom vedea până la finalul sarcinii ce va fi",
a continuat ea. "Nu am luat mult în greutate, doar vreo trei kilograme. Eu nu am preferinţe, dar Marius vrea să fie băiat", a mai spus Oana.. 

La rândul lui, iubitul Oanei a spus că este foarte emoţionat.
"Săptămâna viitoare facem nouă luni de când ne-am cunoscut. Nu eram pregătit să fiu tătic, nu calculasem asta, nu pregătisem nimic. Dar am ştiut după trei luni de relaţie că vreau să rămân cu Oana pentru toată viaţa", a mărturisit Marius.
 
Fosta prezentatoare TV a mărturisit că a discutat cu iubitul ei despre nuntă, dar cununia va avea loc anul viitor, după ce va naşte. "Probabil că la anul, după ce voi naşte, vom face o nuntă. Între timp, cred că va avea loc o logodnă sau ceva asemănător.
Nu ştim încă, ne mai gândim. Nu am primit încă inelul de logodnă, dar nici nu mai contează. Copilul ăsta înseamnă mai mult decât orice inel de logodnă, e mult mai important de atât. Aşa că eu pot spune că mi-am primit inelul oarecum"
, a spus Oana. 


Foto: Mediafax

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
3 Septembrie 2013