După o săptămână în care s-a dedicat exclusiv actelor de caritate îndreptate către familiile ai căror membri au fost afectați de incendiul devastator din clubul Colectiv, Oana Roman a premiat, luni seara, la Bio Ortoclinic, proiectele unor viitori medici. Alături de ea s-au mai aflat celebra cântăreață Elena Merișoreanu și creatoarea de modă Eli Lăslean.
Impresionată de tragedia din Clectiv, Oana Roman si-a amanat propriile tratamente pentru coloana vertebrală, pentru a duce alimente, sucuri și cafea familiilor care au grijă de tinerii cu arsuri internați în spitalele din București. ”N-am avut timp să mă gândesc la mine în aceste zile. Mi-am dedicat tot timpul ajutării familiilor care au răniți în spitale. Le-am dus în fiecare zi tot ce am putut. Acum, în calitate de pacient, premiez un viitor medic care a realizat pentru Bio Ortoclinic, clinica în care mă tratez, proiecte menite să ajute în tratarea coloanei vertebrale fără operație. Pentru că știu ce înseamnă durerile de coloană!”, ne-a declarat Oana Roman.
Pentru a arăta cât de mult apreciază munca medicilor, celebra cântăreață Elena Merișoreanu a ținut să le ofere și ea un premiu, tot în calitate de pacient cu probleme articulare, studenților de la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila. ”Cei tineri trebuie încurajați să-și facă meseria cu tot sufletul, iar copiii aceștia o vor face cu siguranță. Îi felicit atât pe ei, cât și pe medicii Bio Ortoclinic, pentru felul în care lucrează și pentru că își îndreaptă atenția către cei mai tineri dintre medici”, a spus artista.
La rândul său, creatoarea de modă Eli Lăslean, pe care tratamentele noninvazive au ajutat-o să-și remedieze problemele de sănătate și ”să vadă din nou lumina”, așa cum spune chiar ea, a ținut să-șu arate aprecierea pentru tinerii care au câștigat concursul.
”Noutăți în tratamentul nonchirurgical al problemelor coloanei vertebrale”. ”Cu ajutorul unor medici și unor terapeuți tineri am reușit să depășesc o perioadă dificilă din viața mea, așa că îi felicit pe acești tineri și le doresc să nu-și piardă entuziasmul și dorința de a-i ajuta pe cei suferinzi.
Lucrările studenților UMF au fost premiate la initiativa managerului Bio Ortoclinic, Mihaela Proicea. Lucrările au făcut referire la biofeedback și reeducare neuromusculară, hipnoterapie și autohipnoză sau radiofrecvență pulsatorie intraarticulară proceduri care, potrivit unor studii medicale internaționale ar putea fi de ajutor în tratamentul durerilor de spate. Premiile au fost obținute de Andreea Cristiana Corîiu, Julean Maria, Răzvan Grigore și Cristian Peneoașu, toți studenți în anii V sau VI în cadrul UMF ”Carol Davila” București.
© Copyright:
Posteaza comentariu