Oana Roman din nou la spital: "Trebuie să mai fac o operaţie"

Vedeta va ajunge din nou pe masa de operaţie, pentru o nouă intervenţie chirurgicală.

Problemele medicale cu care s-a confruntat după naștere nu-i dau pace Oanei Roman. La începutul lunii viitoare, ea va trebui să suporte încă o operație. Din fericire, nu va fi o intervenție complicată.

"Am fost la control. Trebuie să mă duc din nou la începutul lui martie, pentru că trebuie să mai fac o intervenţie de corectură. Nu e o intervenţie foarte grea, dar trebuie să mai fac nişte controale.

În primul rând pentru semne şi în al doilea rând pentru ca eu am o plasă care trebuie protejată", a spus vedeta în emisiunea "Click!, de la Prima TV.

"Intervenţia se numeşte, în termeni medicali, abdominoplastie, dar eu nu o fac din raţiuni estetice, ci din raţiuni medicale. Mă aranjează în aşa fel încât toată zona asta abdominală să fie mai în regulă şi să scap şi de cicatricea foarte mare"
, a adăugat ea.

Deși nu se simte complet refăcută după complicațiile medicale care i-au dat mari emoții, Oana Roman a mărturisit că și-ar dori să mai aibă un copil.
"Deocamdată eu nu am voie. Trebuie să-mi revin cu sănătatea de tot şi după aceea mai vedem", a spus Oana Roman.