Această intervenţie chirurgicală e folosită fără probleme de multe vedete, în scopuri estetice. Pentru Oana Roman, liposucția este însă imperios necesară, atrage atenția medicul citat: "Toate complicaţiile i se trag, în principal, de la faptul că e supraponderală. Problemele ei se pare că n-au fost decât la suprafaţă şi, în acest caz, recuperarea va fi rapidă. Însă mai încolo poate face eventraţii şi hernii inghinale, specifice doamnelor plinuţe; neavând musculatură foarte dezvoltată, aponevroza (ţesut fibros) se exteriorizează şi plesneşte, iar intestinele ies."
Naşterea prin cezariană a fost un risc asumat de Oana Roman, iar efectul operației a fost foarte complicat.
Cele trei operații prin care vedeta a trecut au împiedicat-o să-și alăpteze fetița în vârstă de numai două luni și jumătate. "Lactaţia nu depinde de mărimea sânilor şi nu se produce natural la femeile care nu au travaliu şi nasc programat, prin cezariană. Se poate declanşa lactaţia şi cu pastile, dar, după atâtea operaţii, Oana a suferit un stres postoperator şi, din cauza anestezicului, laptele nici n-ar mai fi fost bun. Dacă nu alăptează, nu are interdicţii privind alimentaţia. Nu are voie să facă efort fizic şi trebuie să stea mai izolată, pentru că imunitatea ei e foarte scăzută. Există încă pericolul depresiei postnatale, când lăuzele fac crize, plâng, sunt nervoase şi indispuse", a explicat doctorul.
Foto: Mediafax
Posteaza comentariu