Ea a depus vineri, la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, o acţiune în care cere divorţul de Viorel Lis, a declarat pentru Mediafax avocatul acesteia, Bogdan Bărbuceanu.
Avocatul a precizat că în acţiunea depusă în instanţă este menţionată "culpa exclusivă a pârâtului (Viorel Lis, n.r.)", iar primul termen în procesul de divorţ a fost fixat pentru 30 aprilie 2013.
"Probabil că vom face o cerere de preschimbare. Acesta a fost termenul pe care l-a dat calculatorul. Noi vom încerca să aducem prima înfăţişare mai aproape, dar pe rolul instanţei sectorului 2 sunt multe cazuri, aşa că nu ştiu dacă vom reuşi", a mai spus Bogdan Bărbuceanu.
"Doamna Lis îşi acuză soţul de relaţii extraconjugale, iar, dacă judecătorul va decide că vina îi aparţine exclusiv lui Viorel Lis, ea intenţionează să îl oblige pe fostul soţ la plata unor despăgubiri, pe baza Codului Civil aflat acum în vigoare. Articolul 388 din Codul Civil prevede ca soţul reclamat să ceară de la soţul vinovat despăgubiri. Asta numai dacă se desface căsătoria din culpa exclusivă a pârâtului. Am specificat, dar nu am stabilit încă un cuantum, dar despăgubirile vor fi, cu siguranţă, băneşti", a mai spus Bogdan Bărbuceanu.
De asemenea, Oana Lis doreşte ca, după pronunţarea divorţului, să revină la numele anterior căsătoriei, respectiv Oana Ungureanu.
Viorel Lis, în vârstă de 68 de ani, şi Oana Lis, în vârstă de 33 de ani, s-au cunoscut în urmă cu 14 ani.
Cei doi s-au căsătorit civil în 2009, iar religios în 2011. Ei au format unul dintre cele mai controversate cupluri din showbiz-ul românesc, apetenţa lor pentru apariţiile publice nonconformiste fiind de notorietate.
Foto: Mediafax