Incepand cu 1 noiembrie, in cinematografele din intreaga țară, va avea loc premiera celui mai recent titlu semnat de Anca Damian, O vară foarte instabilă. Filmul este vorbit aproape integral în limba engleză.
„Filmul este o introspecție ironică, presărată cu umor negru, despre relatiile moderne, sub influența poveștilelor lui Pirandello – o poveste-în-poveste - unde personajele devin conștiente că se află într-un film. Aș spune că se află la intersecția dintre filmul de artă și cel de comedie… Foarte modern, foarte contemporan”, mărturisea Anca Damian.
O vară foarte instabilă vine după marele succes al titlului Crulic – drumul spre dincolo (2011), care a strâns peste 25 premii si un număr impresionant de participări internaţionale la festivaluri de film de prim rang, cum ar fi Locarno, BFI London Film Festival, Pusan sau Annecy. Crulic a fost lansat pe marile ecrane în România şi în ţări precum Polonia, Republica Cehă, Slovenia, Franţa, Italia, Germania, Spania, Belgia, Ungaria, Estonia, Argentina sau Canada.
În urma acestei recunoaşteri internaţionale, Anca Damian şi-a unit eforturile cu scriitorul irlandez Philip Ó Ceallaigh, laureat al Premiului Hennessy şi Premiului Rooney pentru literatura irlandeză, pentru a transpune în film povestirea A Very Unsettled Summer.
Filmul vorbit aproape integral în limba engleza, spune povestea lui Daniel, un scotian care, dintr-un joc de-a ficțiunea, e prins între doua femei, între dragoste și pasiune.
O vară foarte instabilă: ziua foarte călduroasă și perturbațiile atmosferice violente din timpul nopții marchează fundalul acestei povești urbane, plasată într-un oraș continental.
… Un film despre viața pe care o trăim chiar în acest moment.
În rolurile principale sunt actorii: Ana Ularu (Hârtia va fi albastră, Periferic, The Borgias, Sunt o babă comunistă, Serena), Jamie Sives (Urzeala tronurilor, Clash of the Titans, Valhala Rising, Wilber Wants to Kill Himself, Triage), Diana Cavaliotti (Amintiri din Epoca de Aur, Intâlniri încrucişate, Restul e tăcere), Kim Bodnia (Pusher, Love Is All You Need).
Director de imagine este Liviu Marghidan (California Dreamin’ - Nesfârșit, Portretul luptătorului la tinerețe, Tatăl fantomă).
O vară foarte instabilă este o coproducţie Romania/Cehia/Suedia/Marea Britanie, fiind produs de Aparte Film (România) şi Maur Film (Cehia), in coproducție cu Filmgate si Film I Vast (Suedia), Faction North (Marea Britanie), Studio Video Art (Romania), Abis Studio, Sharf Studio cu sprijinul Ministerului Culturii din România și din Cehia, cu sprijinul financiar al GoodYear și cu participarea HBO Romania, BBC și DR Broadcasting. Producția a avut premiera absolută ân cadrul Festivalului internațional de Film de la Varșovia, unde a obținut critici excelente.
Premiera filmului va avea loc în data de 1 noiembrie în cinematografele din întreaga ţară.
Iată lista cinematografelor care vor programa filmul începând din 1 noiembrie:
BUCUREȘTI: Cinema City Cotroceni (Mega Fun Cotroceni), Hollywood Multiplex (București Mall), Movieplex (Plaza Romania), Grand Cinema Digiplex (Băneasa Shopping City), Cinema Studio - spectacol de gală în prezența echipei - vineri seara, 1 noiembrie - ora 20.00, Cinemateca Union - spectacol de gală în prezența echipei - miercuri seara 6 noiembrie,
PLOIEȘTI: Cinema City Ploiești (Ploiești Shopping City) - spectacol de gală sâmbătă seara, 2 noiembrie, ARAD: Cinema City Arad (Atrium)
Începând din 8 noiembrie filmul va putea fi vizionat și ăn:
CLUJ: Cinema Florin Piersic - spectacol de gală în prezența echipei, joi, 7 noiembrie (ora 20.00), BRAȘOV: Cityplex Brasov (Eliana Mall) - spectacol de gală în prezența echipei, vineri seara, 8 noiembrie (ora 18.30), CRAIOVA: Cinema Patria, TÎRGU JIU: Cinema Sergiu Nicolaescu, PLOIEȘTI: Cinema Premiera , TÎRGU MUREŞ: Cinema Arta, BOTOȘANI: Cinema Unirea, CĂLĂRAȘI: Cinema Orizont, PIATRA NEAMȚ: Cinema Dacia, VASLUI: EuroCinema SilverMall, BUCUREȘTI: Patria Caffe 3D, Europa.
Puteti găsi informații noi periodic, pe pagina de facebook a filmului: https://www.facebook.com/AVeryUnsettledSummerMovie
Filmul este distribuit în cinematografe de Aparte Film în parteneriat cu ARFC.
Anca Damian este regizoarea, scenarista și producătoarea filmului de animație ”Crulic - Drumul spre dincolo” (2011), selectat la peste 100 de festivaluri de film.
Filmul a primit Marele Premiu la Annecy, și peste 25 de premii la alte festivaluri internaționale.
A regizat, scris și co-produs filmul "Întâlniri încrucișate" (2008), selectat la Pusan, Chicago, Goa, Cottbus, Goteborg și Roma.
Înainte de aceasta, a lucrat ca regizoare, scenaristă si producătoare la mai multe documentare despre artă, și, de asemenea, ca Director de Imagine la două lungmetraje.
Posteaza comentariu