Elevă la Liceul ”Nicolae Tonitza” din Bucureşti, la secţia de Filologie, Teodora Baciu a declarat cu lacrimi în ochi: ”Mă simt extraordinar. Sunt cea mai fericită persoană de pe planeta asta. Momentul în care mi-am auzit numele mi s-a părut ireal, iar acum nu mai pot de fericire”.
Este pentru al treilea an consecutiv când Tudor Chirilă reuşeşte să aducă în echipa sa marele trofeu. Chiar dacă cei doi au avut şi divergenţe în timpul competiţiei, Chirilă a ales de fiecare dată cele mai bune melodii pentru concurentă, care i-au pus în evidenţă calităţile vocale.
”Pentru mine, nu e fericirea atât de mare cât e pentru copila asta, care e absolut extraordinară.
Teodora a fost de neoprit în seara asta. Oamenii de acasă sau cei care votează se pricep la muzică, iar asta s-a văzut pe tot parcursul acestui concurs”, a afirmat Tudor Chirilă după încheierea concursului, potrivit news.ro.Teodora Buciu este originară din Bucureşti. A studiat pianul de la vârsta de 4 ani şi a luat lecţii de chitară. De-a lungul timpului, a participat la mai multe concursuri, reuşind să câştige premii. De un an, îmbină teatrul cu canto şi îşi doreşte să studieze musical-ul la Londra.
Posteaza comentariu