Vedeta TV s-a căsătorit sâmbătă - chiar în ziua în care a împlinit 44 de ani - cu iubitul său, Constantin Iosef, în cadrul unei ceremonii private care a avut loc la Buftea.
Nunta lui Teo Trandafir cu Constantin Iosef a avut loc sâmbătă, la Buftea, într-un cadru intim. La dorinţa mirilor, cununia religioasă s-a desfăşurat în aer liber, în apropierea cortului, chiar pe pajiştea de la Buftea, pe malul lacului, într-un cort amenajat exact pe gustul miresei și decorat în tonuri de roz şi alb, iar petrecerea a avut ca temă anii '20.
Naşii de cununie au fost Romeo Dediu (chitarist Holograf) şi soţia acestuia, Claudia Dediu, care este şi organizatoarea întregului şir de evenimente.
Printre cei 150 de invitaţi s-au numărat Nuami Dinescu, Andreea Godeanu, fosta producătoare a lui Teo de la Pro TV, Mircea Badea şi Carmen Brumă, Alexandru Ciucu (cel care i-a şi făcut costumul mirelui) împreună cu soţia sa Alina Sorescu, trupa Harra, Carmen Tănase dar şi multe alte persoane din showbiz precum şi rude.
După cununia civilă care a avut loc în jurul orei 19.00, a urmat cea religioasă, preoţii deplasându-se la Buftea.
Pe spaţiul verde a fost special amenajat un altar, unde a avut loc ceremonia.Îmbrăcată într-o rochie în stilul anilor 1920, realizată de creatoarea Liza Panait, Teo a spus "Da" într-un decor de vis, pe malul lacului Buftea.
Holograf, Taxi, Mircea Baniciu, dar şi Mihai Mărgineanu au întreţinut atmosfera pentru invitaţi. Potrivit ziarului Cancan, accesul în studiourile din Buftea s-a făcut
numai pe bază de invitaţie, un bodyguard verificând fiecare maşină care a
pătruns în interior.
"Rochia de mireasă e frumoasă, îmi place foarte mult. Are două părţi: în partea de sus este simplă, iar în partea a doua are un fel de fotă. Voi avea şi o a doua ţinută. Voi avea o rochie de mireasă şi o rochie şi de mai mireasă!", a spus Teo.
În ceea ce priveşte luna de miere, vedeta a anunţat că o mai amână puţin, deoarece în perioada imediat următoare are multe treburi de finalizat.
Foto: Libertatea