Găzduit de cântăreaţa şi actriţa nominalizată la Emmy pentru rolul din Dragoste şi putere Jacqueline M. Wood, fiecare episod se va centra pe o destinaţie în care Jacqui va petrece 48 de ore, admirând peisajele incredibile, gustând cocktail-urile şi bucătăria locale şi încercând activităţile extreme specifice locului. De-a lungul traseului ei, Jacqui va cunoaşte celebrităţi, jetsetter-i şi legende locale, care i se vor alătura în aventura ei de două zile şi vor menţine atmosfera de petrecere în fiecare dintre aceste destinaţii de elită.
„Party On este ca un tur VIP îndrăzneţ şi distractiv al celor mai strălucitoare destinaţii de pe planetă”, a spus Jeff Olde, vice-preşedinte executiv al departamentului de Programe şi Dezvoltare al postului E!. „Suntem încântaţi să ducem publicul într-o călătorie globală în culisele celor mai exclusiviste şi mai fierbinţi destinaţii de vacanţă”.
Party On va poposi prima dată în Mările Mediterană şi Adriatică, unde emisiunea va trece prin numeroase locuri, printre care:
· insula croată Hvar, numită „cel mai însorit loc din Europa”, unde Prinţul Harry petrece des cu plăcere;
· legendara insulă grecească Mykonos, cunoscută pentru viaţa de noapte cosmopolită şi pentru fluxul de vedete internaţionale care o vizitează în fiecare vară;
· frumoasa Costa Smerelda din Sardinia, cunoscută drept „locul de joacă al milionarilor”;
· St.
· Marrakech (Maroc), aflat pe coasta nordică a Africii, unde culturi diferite se unesc într-un amalgam de sunete şi imagini;
· vibrantul oraş Istanbul (Turcia), unde istoria ţi se dezvăluie la fiecare colţ de stradă;
· cea mai cunoscută insulă europeană când vine vorba despre petreceri – Ibiza!
Fiecare episod va introduce telespectatorii în culisele acestor vacanţe VIP (unde vedetele în costume de baie, celebrităţile locale şi turiştii aflaţi în vacanţă ştiu totul despre aceste destinaţii exotice) şi oferă un bilet gratuit de intrare la cele mai tari petreceri din oraş. Şi cum Jacqui va păstra legătura cu fanii din întreaga lume pe Twitter, Facebook şi Instagram, petrecerea va deveni una globală, iar interacţiunea îi va introduce pe privitori în mijlocul acţiunii.
Jacqueline MacInnes Wood este cunoscută publicului american pentru rolul ei nominalizat la Emmy din longevivul serial Dragoste şi putere, în care o joacă pe Steffy Forrester. A apărut în filmul Disney XD Fraţii zburători, în hitul Warner Bros. Destinaţie finală 5 şi a avut recent rolul principal în filmul TV marca Lifetime Her Husband’s Betrayal. Jacqueline a mai apărut într-un rol episodic în serialul Arcaşul. În plus, este şi cântăreaţă, iar primul ei album se va lansa în curând.
5 lucruri de ştiut despre Jacqueline M. Wood
Jacqueline va fi gazda emisiunii Party On, o aventură incitantă, difuzată de E! Începând de duminică, 5 ianuarie, de la ora 23:00. Iată câteva detalii despre atrăgătorul nostru ghid turistic:
1. Este originară din Canada! Ce conţine oare apa de acolo? Noua gazdă a emisiunii marca E! Party On este una dintre vedetele canadiene (ca și Ryan Gosling, Ryan Reynolds, Rachel McAdams, Keanu Reeves etc.) şi se simte „ca acasă” la filmările serialului Arcaşul (unde o joacă pe Sarah Lance), care au loc în Vancouver.
2. Îi place riscul! Deşi este feminină (îi place să probeze rochii şi are un stil vestimentar personal excelent – recent a fost inclusă în lista celor mai atrăgătoare 100 de femei alcătuită de revista Maxim), nu se teme să-şi murdărească mâinile şi să-şi ridice pulsul. O face fie sărind dintr-un avion, fie încercând un fel de mâncare necunoscut, într-o ţară străină.
3. Îi place mâncarea! Nu vă lăsaţi păcăliţi de felul în care arată, Jacqueline ştie să recunoască o masă bună. Aşa că mănâncă mereu ce-i place, fie că vorbim despre un fel organic sau unul consistent, iar după aceea arde caloriile distrându-se în aer liber.
4. A fost de două ori nominalizată la Emmy! Talentata actriţă a fost nominalizată de două ori la Premiile Emmy, pentru rolul lui Steffy Forrester din serialul ABC Dragoste şi putere.
5. Are o inimă de aur! Pe cât de atrăgătoare este la exterior, pe atât de frumoasă este la interior. Susţinătoare ferventă a organizaţiilor care protejează drepturile animalelor, îşi dedică timpul liber activismului social (@JacquelineMWood pe Twitter), vorbind despre adăposturile canine şi responsabilitatea stăpânilor de animale şi făcând voluntariat în organizaţii caritabile.
Acum, că aţi aflat toate aceste informaţii, credem că puteţi să vă alăturaţi gazdei noastre, frumoasa Jacqueline. Urmăriți la E! duminica, din 5 ianuarie, ora 23:00, show-ul săptămânal Party On. Distracţie plăcută!