Având în vedere că va petrece multe ore pe iaht, sub razele soarelui, Nicoleta și-a pregătit din timp pielea cu un intens program de hidratare. Mai exact, a folosit Intraceuticals, supranumit „Tratamentul Madonnei”, la Noblezza, salonul unde urmează periodic sesiuni de înfrumusețare.
Având în vedere că timp de trei săptămâni nu va avea posibilitatea de a reveni la Noblezza, Nicoleta a urmat săptămâna aceasta un tratament intensiv, de trei ședințe care au scopul de a-i hidrata în profunzime tenul.
În plus, a apelat la cel mai nou program de radiofrecvență tripolară ce are ca scop remodelarea și tonifierea trupului și diminuarea ridurilor și a cearcănelor.
Rezultatul este spectaculos: vedeta are un trup fără pic de celulită și un ten impecabil, netezit și hidratat, pe care se va așeza, poate, cel mai frumos bronz pe care l-a avut vedeta în ultimii ani.
„Plec în vacanță și îmi va lipsi tratamentul Madonnei.
Am primit de la Noblezza un kit complet, care conține și creme de întreținere pentru acasă. Ele vor compensa cât de cât ședințele pe care le urmez la salon. Voi recupera sesiunile de tratament imediat ce mă voi intoarce”, declară Nicoleta.Nicoleta Luciu și-a dorit să combată primele semne ale îmbătrânirii tenului cu ajutorul fiolelor-minune ce au ca scop reîntinerirea pielii și diminuarea ridurilor. Vedeta și-a dorit să stea departe de injecții și să apeleze la un tratament eficient care să nu presupună perioadă de recuperare și să poată merge la evenimente sau la filmări direct din cabinetul esteticianului.
Mai mult, bruneta mărturisește că pe parcursul verii preferă să nu se machieze, iar, mulțumită Intraceuticals, are un ten luminos și sănătos fără a fi nevoită să îl încarce cu pudră și fond de ten.Intraceuticals este tratamentul pe care Madonna îl urmează înaintea oricărei apariții publice. La fel procedează și marile vedete de la Hollywood cu câteva ore înaintea ceremoniei Oscar, astfel încât pe covorul roșu să radieze de frumusețe și să fie admirate de publicul din întreaga lume.
Intraceuticals reprezintă cea mai recentă tehnologie în materie de tratamente de rejuvenare facială neinvazivă, ce constituie alternativa pentru clasicele tratamente de injectări cu acid hialuronic sau botox.
Tratamentul constă în introducerea în derm (al doilea strat al pielii unde, în mod normal, niciun alt produs cosmetic nu ajunge, decât prin injectări) a unui cocktail de acid hialuronic, vitamine A,C și E, și antioxidanți, prin intermediul oxigenului hiperbaric. Astfel se obține o hidratare din interior și un aport de vitamine și acid hialuronic vitale pielii pentru a se menține tânără. Intraceuticals este tratamentul urmat de vedete precum Madonna, Kim Kardashian, Victoria Beckham, Eva Longoria, Naomi Campbell, John Galliano, Miranda Kerr și poate fi urmat la Noblezza Beauty Lounge din București.