Naomi Campbell, megapetrecere de ziua ei

Top-modelul britanic a împlinit vineri 45 de ani, marcând acest eveniment printr-o petrecere spectaculoasă, organizată la Cannes, la care vor participa numeroase vedete, precum actorul Leonardo DiCaprio şi rapperul P. Diddy, informează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.

La acea petrecere va fi organizată şi o gală de strângere de fonduri în beneficiul fundaţiei de caritate a celebrului model britanic, Fashion For Relief.

Petrecerea organizată de Naomi Campbell, care a fost văzută pe Riviera Franceză miercuri, la Festivalul de Film de la Cannes, va avea loc sâmbătă, potrivit tabloidului The Sun.

Leonardo DiCaprio şi P. Diddy vor fi coprezentatori principali ai evenimentului. Toate donaţiile ce vor fi făcute fundaţiei Fashion For Relief vor fi utilizate pentru ajutorarea familiilor din Nepal afectate de puternicul seism care a devastat recent această regiune a lumii.

Printre celelalte vedete care vor fi prezente la petrecere se află rockerii din trupa The Who, actorul Idris Elba şi modelul Kate Moss.

Recent, presa internaţională a anunţat că top modelul britanic Naomi Campbell va avea propriul reality show, intitulat "I Am Naomi", ce va fi produs în colaborare cu grupul Yahoo.

Naomi Campbell va fi prezentatoarea principală a emisiunii, dar şi producător executiv al acestui show online, care va fi difuzat de serviciul de streaming la cerere Yahoo Screen.