Nadia Comăneci s-a întâlnit cu Barack Obama la Casa Albă

Fosta gimnastă Nadia Comăneci a postat, luni, pe pagina sa de Facebook, o fotografie de la Casa Albă, alături de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama. Evenimentul a avut loc în luna iulie a acestui an, în cadrul unui dineu găzduit de preşedintele SUA.
"Mare onoare să fiu la Casa Albă celebrând Special Olympics - cu Barack Obama", a scris Nadia Comăneci lângă imaginea în care apare în timp ce dă mâna cu preşedintele SUA.

În fundal, soţul fostei gimnaste, Bart Conner, dă mâna cu Prima Doamnă a Americii, Michelle Obama.

Nadia Comăneci şi soţul ei, Bart Conner, au participat, la 31 iulie, la un dineu la Casa Albă cu ocazia aniversării Special Olympics, relatează agenția Mediafax.

Fosta gimnastă este ambasador Special Olympics, competiţie pentru persoane cu dizabilităţi intelectuale. La rândul său, Bart Conner este vicepreşedinte al Special Olympics International Board of Directors.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod