Monica Davidescu şi Aurelian Temişan au pierdut prima luptă cu banca la care sunt datori

Judecătorii au respins cererea prin care actorii sperau să scape de povara ratelor în franci elveţieni.

Monica Davidescu (42 de ani) şi soţul ei, Aurelian Temişan (42 de ani) susţin numeroase spectacole şi obţin câştiguri consistente din contracte de imagine, însă mai mult de jumătate din banii pe care îi obţin în fiecare lună se duc la banca la care au credit.

Cu şase ani în urmă ei au luat un împrumut pe o durată de 37 de ani, în franci elveţieni, pentru a-şi construi o casă. "Mi-a trebuit creditul ca să-mi fac o casă şi am început-o. Dar cu banii ăia nu am terminat-o, evident.

Am pus casa la vânzare şi tot în două camere stau, că bani să o termin nu mai am. Trebuie să-i dau la bancă", mărturisea vedeta în urmă cu câteva luni pentru ziarul Click!. "Nici în următorii 200 de ani nu voi plăti această rată. Eu m-am dus să împrumut în lei şi mi s-a spus că francul elveţian e cea mai bună variantă. Mi s-a impus, practic, şi am fost traşi pe sfoară de aceşti bancheri", a mai spus artista.

După ce moneda elveţiană s-a apreciat foarte puternic, valoarea datoriei actorilor s-a dublat.
Cei doi actori au deschis un proces la adresa băncii. În luna ianuarie, Judecătoria Sectorului 1 a anulat cererea de chemare în judecată. Monica Davidescu nu s-a dat bătută şi le-a cerut judecătorilor să-i reexamineze cererea depusă în instanţă. Din nefericire pentru ea, şi această solicitare i-a fost respinsă zilele trecute, aşa că Monica şi Temişan trebuie să-şi achite ratele.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod