Actriţa a anunţat că s-a despărţit de iubitul ei, regizorul şi omul de afaceri Bobby Păunescu, informează cotidianul Click!.
"Deşi suntem absolut hotăraţi să lucrăm în continuare împreună aşa cum am făcut-o şi până acum, prietenii voştri Monica şi Bobby nu mai formează, din păcate, un cuplu. Ne-am bucura mult dacă aţi trata acest moment cu aceeaşi sensibilitate şi discreţie cu care o face James,fiinţa care înţelege cel mai bine indestructibila noastră comuniune interioară. Mulţumim", a scris Monica Bîrlădeanu pe Facebook.
Actriţa a mărturisit într-un interviu acordat revistei OK! Magazine că Bobby Păunescu a fost cel mai important om din viaţa ei.
"Sunt foarte multe lucruri care s-au transferat de la unul la celălalt. Şi sunt foarte greu cuantificabile. Nu îţi mai dai seama, în timp, cine de la cine a luat. Există şi o formă de osmoză care operează într-un cuplu. E foarte greu să mai înţelegi ce a fost al tău. Şi ce a fost al lui. Nici el n-ar şti să răspundă la întrebarea asta", a declarat Monica.
"Eu am foarte multă admiraţie pentru el. Pentru felul în care vede cu zece paşi înainte. E starea sa naturală, aceea de anticipaţie. Bobby face lucruri azi, ştiind că peste zece ani lucrul acela va fi căutat. Există multe lucruri”, a mărturisit actriţa.
Foto: Mediafax