Doar alcoolul trebuie consumat cu moderaţie, ne recomandă ea. În rest, alimentaţia trebuie să fie una sănatoasă, partidele de amor să fie cât mai dese şi să nu treacă nicio zi fără să râzi din tot sufletul. Aceste reguli sunt cele care au ajutat-o să aibă o viaţă sănătoasă şi să fie fericită.
"Nu sunt o persoană care se trezeşte la 06.00 dimineaţa pentru a merge la sala de antrenament. Aşadar, nu am mâncat paste câteva zile înainte de începerea filmărilor (la noul film din seria «James Bond», n.r.) şi asta a fost tot. Pentru că adevărul este că îmi plac prăjiturile şi pastele, un pahar de vin bun şi, ocazional, câte o ţigaretă", a spus Monica Bellucci, citată de site-ul contactmusic.com
"Sfatul meu este următorul: mâncaţi sănătos, beţi moderat, faceţi sex frecvent şi râdeţi mult. Restul vine de la sine", a adăugat actriţa italiană.
Monica Bellucci recomandă sexul frecvent şi alimentaţia sănătoasă
Actriţa a dezvăluit care este combinaţia perfectă cu ajutorul căreia poţi să ai o viaţă fericită şi o siluetă de invidiat