Mirela Stelea, subiect de articol în Vogue Italia

26 Octombrie 2011
Facebook Twitter Comenteaza
Celebra publicaţie Vogue, considerată Biblia modei internaţionale, a publicat un articol despre desigerul român Mirela Stelea, odată cu participarea acesteia la Dubai Fashion Week.

Soţia sportivului Bogdan Stelea devine, astfel, nu doar primul designer român care a fost invitat la Dubai Fashion Week, dar se şi alătură unor nume mari din industria modei, mediatizaţe de celebra publicaţie italiană.

„Colecţia Mirelei Stelea se intitulează Loose pentru a explica lejeritatea şi confortul pe care le oferă piesele vestimentare”, menţionează cei de la Vogue.

Mirela Stelea a povestit pentru Vogue şi un episod derulat într-un hotel din Spania care a stat la baza conceperii colecţiei sale de salopete.

„Îmi aduc aminte că, în urmă cu un an, eram în lobby-ul unui hotel din Barcelona unde, la un moment dat, a apărut o dmnişoară îmbrăcată într-o salopetă turquoise din mătase naturală.
Arăta senzaţional şi a atras toate privirile celor din jur. Ne-a tăiat tuturor răsuflarea prin apariţia ei. Am decis astfel să lansez o întreagă colecţie de salopete, dorind să le ofer ocazia tuturor femeilor să poată trăi un asemenea moment de admiraţie”.

Editorii revistei Vogue descriu, cu această ocazie, întreaga colecţie prezentată de Mirela Stelea la Dubai Fashion Week, detaliind atât materialele, croiala şi culorile, cât şi accesorile folosite în prezentare.

„Sunt extrem de bucuroasă pentru simplul fapt ca piesele vestimentare create de mine au atras atenţia reprezentanţilor revistei Vogue. Este un pas extraordinar pentru mine, având în vedere că trec de la stadiul de simplu cititor al revistei la subiect al unui articol .
Le mulţumesc pe această cale PR-ilor mei, Sorin Duţoiu şi Christian Stan, de la ADPM PR, cărora le datorez ascensiunea mea atât de rapidă!”, declară Mirela Stelea.

Mirela Stelea, singurul designer român invitat la Dubai Fashion Week,  le-a oferit, săptămâna trecută, iubitorilor modei din Orientul Mijlociu un show plin de culoare, feminitate si rafinament.

Mirela Stelea a prezentat la Dubai Fashion Week noua sa colecţie de salopete, „Loose”, lansată oficial la începutul lunii octombrie.
Douăzeci de modele locale şi internaţionale au îmbrăcat salopetele din jerse cu fir metalic sau din mătase naturală, defilând pe catwalk printre globuri de oglinzi disco, pe ritmurile antrenante ale unor piese de club.

Ca o premieră pentru prezentarea oricărui alt designer român, pentru show-ul Mirelei Stelea s-a folosit un ecran imens, de 10 metri înălţime şi 30 de metri lungime, pe care a fost proiectată sigla designerului, precum şi o grafică multicoloră, în ton cu piesele vestimentare prezentate.


Catwalk-ul prezentării a fost la fel de impozant precum ecranul de fundal. Modelele au defilat pe o suprafaţă de 1200 de metri pătraţi, în faţa a peste 500 de invitaţi.
De altfel, pe acelaşi podium a avut loc şi ceremonia de inaugurare a Dubai Fashion Week, deschisă de una dintre salopetele Mirelei Stelea.

Salopeta din mătase naturală ciclam şi oranj a fost îmbrăcată de un model internaţional care a defilat pe un cal pur sânge, printre dune de nisip. Un decor de poveste amplasat în cadrul Arena Dubai World Trade Center.

Mirela Stelea, premiată luna aceasta cu Trofeul de Excelenţă pentru Cel mai bun debut în modă, la Gala Eva 10 ani, este absolvent al Institutului European de Modă din Barcelona și desfășoară în România și în Dubai o afacere de succes în domeniul fashion.


Atelierul său din Strada Stockholm nr.11, Bucureşti, este vizitat şi de vedete din showbiz, care apreciază atât viziunea vestimentară cât şi calitatea materialelor folosite pentru rochii de seară, rochii de mireasă, rochii Cruise şi, mai nou, pentru salopetele din colecţia „Loose”.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod