Mirela Stelea a atras atenția milionarilor pe un vas de croazieră în Dubai

Mirela Stelea și-a obișnuit deja publicul ca de fiecare dată când lansează o nouă colecție, să realizeze o ședință foto tematică într-o locație exclusivistă.

Mirela Stelea și-a obișnuit deja publicul ca de fiecare dată când lansează o nouă colecție, să realizeze o ședință foto tematică într-o locație exclusivistă.

Dacă anul trecut a ales un yacht și un avion privat, zilele trecute, designerul ridică ștacheta și, pentru noua ei colecție de rochii Cruise, s-a îmbarcat pe un vas de croazieră de lux și a petrecut 10 zile de vis, timp în care a realizat o ședință foto de senzație.

Rochiile fine și colorate din noua ei colecție au fost purtate de un model de origine română care s-a lăsat fotografiat în cele mai frumoase locuri ale vasului Brilliance of the Seas – Royal Caribbean by World Travel.

Mirela a petrecut 10 zile în croazieră, timp în care a vizitat nu doar Dubai-ul, ci și orase noi, precum Muskat (Oman), Fujairah și Abu Dhabi.


În Muskat a colindat bazarul, a negociat antichități și materiale textile, a cumpărat parfumuri arăbești și a vizitat hotelul de lux Al Bustan Palace, fosta reședință a sultanului Omanului, un loc de un lux amețitor.
În Abu Dhabi, Mirela a ajuns la hotelul de 7 stele Emirates Palace, locul în care s-a filmat Sex and the City 2, și a vizitat una din cele mai mari și mai frumoase moschee din lume, Sheikh Zayed.

Pe vasul de croazieră, Mirela Stelea a realizat o ședință foto pentru noua ei colecție de rochii Cruise. A ales un model român cu care a plecat pe croazieră, alături de fotograful Ciprian Strugariu și de echipa ADPM PR cu care își derulează afacerea.
Pasagerii vasului au fost fermecați de frumusețea hainelor. Echipa din România a devenit, pentru 10 zile, vedeta croazierei.

Cei peste 2000 de pasageri deja învățaseră numele designerului român și au devenit din ce în ce mai interesați de creațiile ei.

Soțiile milionarilor de pe vas s-au arătat interesate de rochiile Mirelei Stelea, însă nu au putut cumpăra nicio ținută, comerțul nefiind permis pe vas. Au reținut însă numele ei și o vor contacta prin intermediul website-ului oficial www.mirelastelea.ro.
În plus, o parte dintre pasageri vor fi încă în Dubai peste două săptămâni și vor avea ocazia să cumpere rochiile Mirelei Stelea la Dubai Bride Show, cel mai mare târg de mirese din Orientul Mijlociu, eveniment la care Mirela Stelea are propriul stand.

Mirela Stelea și-a petrecut însă o mare parte a timpului la bordul vasului de croazieră. Acolo s-a bucurat de condiții de lux, a mers la restaurante a la carte, a mers la spectacole de Broadway, la casino, la spa oriental, a mers zilnic la sală, alergând pe bandă în timp ce admira apusul sau răsăritul soarelui și chiar a practicat sporturi care în mod normal au loc pe uscat.
Mai exact, Mirela a jucat golf și a făcut chiar alpinism.

Pe ultima punte a vasului, Mirela a urcat un perete de 20 de metri înălțime, de sus având cea mai frumoasă, dar și palpitantă priveliște asupra mării.

Deplasarea în Emiratele Arabe Unite s-a suprapus cu aniversarea a patru ani de când s-a căsătorit cu Bogdan Stelea. Din păcate, cei doi soți nu au avut ocazia să sărbătorească acest moment împreună. Mirela a pus pe primul plan cariera în modă, iar Bogdan a fost, la rândul lui, plecat peste hotare.
Așa se face că, în ziua aniversării, cei doi au vorbit doar la telefon și prin sms-uri, având în vedere că la bordul vasului, în apele Golfului Persic, abia exista semnal la telefon.

Mirela Stelea este însă decisă să se revanșeze față de soțul ei și plănuiește să rezerve o croazieră de lux, la bordul vasului Oasis of the Seas, prin intermediul World Travel, tocmai în Caraibe.

Colecția Cruise 2012 – Brilliance va fi lansată oficial săptămâna viitoare. Linia vestimentară conține rochii din mătase naturală, vaporoase, cu imprimeuri în culori puternice, care pot fi purtate la piscină, pe plajă, la petreceri în aer liber în timpul verii, pe yachturi și în croaziere.