Fotbalistul român a vorbit într-o conferinţă de presă despre fundaţia dedicată copiilor cu handicap pe care a lansat-o recent şi despre viaţa sa din ultimele luni.
"Principalul motiv care m-a determinat să înfiinţez această fundaţie a fost cel de a ajuta - aşa cum şi eu am fost ajutat - alţi oameni care au nevoie ajutor, pentru ca şi oamenii cu handicap din România să aibă o viaţă apropiată de cea normală, să fie integraţi în viaţa socială. Vreau ca din acest accident trist şi stupid să facem să iasă ceva frumos şi poate în viitor va fi ceva cu «happy-end», nu neapărat pentru mine, ci poate pentru alţii care sunt în aceeaşi situaţie cu mine. Asta e ideea fundaţiei", a spus Neşu într-o conferinţă de presă.
El a menţionat că s-a gândit la această fundaţie încă din primele momente în care a fost conştient după accidentarea suferită anul trecut, dar a ţinut să precizeze că atât soţia sa, cât şi prietenii l-au încurajat în acest demers, informează Mediafax.
Componentul echipei olandeze FC Utrecht a suferit un accident stupid la antrenament, în luna mai a anului trecut, şi de atunci este paralizat.
Despre starea sa de sănătate, Neşu a spus că procesul de recuperare decurge destul de greu, dar speră ca în câteva luni să înceapă să-şi folosească şi mâna stângă şi pe termen mai lung îşi doreşte să meargă din nou.
Cele mai importante declaraţii ale lui Mihai Neşu:
"Procesul de recuperare este unul lent. Doctorii mi-au spus că în astfel de situaţii, lucrurile nu pot merge repede, nu putem forţa. Poate peste câţiva ani voi putea merge din nou".
"Nu m-am aşteptat ca un jucător din afara Olandei să fie atât de respectat şi iubit. Am fost impresionat de cât de multă susţinere am avut. Vreau să le mulţumesc tuturor şi sper să fie alături de mine şi în viitor pentru că sprijinul lor mă ajută să rămân cu zâmbetul pe buze."
"După ce m-am trezit, după operaţie, mi-a fost clar că am terminat-o cu fotbalul şi că îmi va lua ceva timp să găsesc ce lucruri noi pot face în viaţă."
"Cel mai greu după accident mi-a fost să mă obişnuiesc să primesc ajutor de la oameni. În general eram o persoană independentă şi mi-a fost greu să aştept să mi se dea de mâncare, să mi se dea de băut. Nu este uşor, dar până la urmă va trebui să mă obişnuiesc cu toate. Nu pot să mă gândesc la lucrurile rele"
"Soţia mea a fost alături de mine în fiecare clipă, în fiecare zi şi noapte. Am avut un grup de prieteni din Olanda şi din România, dar şi părinţii care m-au ajutat să trec cu bine peste lunile petrecute în spital."
"Medicii mi-au dat speranţe că peste câteva luni voi putea mişca şi mâna stânga şi atunci voi putea schimba şi scaunul în care stau şi poate voi face altfel lucrurile atunci."
"Nu m-am aşteptat la ajutor din partea cuiva. Am avut nevoie ca familia să-mi fie aproape. Cei de la club m-au ajutat foarte mult şi m-am bucurat. Cei de la Steaua poate ajută cumva tacit. Încerc să-mi văd de viaţa mea cât pot de independent."