Trustul Intact a solicitat despăgubiri uriaşe, în valoare de1.300.000 de euro, după ce Bendeac a renunţat la emisiune. "Având în vedere deciziile acestuia din ultima vreme, Antena 1 îi mulţumeşte şi păstrează amintiri frumoase privind colaborarea de până acum, dar în acelaşi timp va aprecia plata daunelor în valoare de 1.300.000 de euro pe care Mihai le datorează conform contractului", se arăta în comunicatul emis de Intact după ce actorul a renunţat la emisiune.
Anul trecut, Bendeac a revenit la Prima TV, post la care a realizat o emisiune de 30 de minute, "Jurnalul unui burlac".
"La Prima TV, am primit notificarea chiar în ziua în care eu trebuia să intru pe post. Cu sume, cu despăgubiri de milioane. L-am întrebat și pe Cristi Burci, s-a consultat cu avocații și a decis să intre. Pro TV, fiind parte a unei companii internaționale, este mai precaut, mai ales că vorbim de un show internațional. Nu riscă să ajungă în situația să nu difuzeze emisiunea", a declarat Mihai Bendeac într-un interviu pentru paginademedia.ro, acordat la începutul lunii august.
Posteaza comentariu