Mihai Baractaru se pregătește de mai bine de 6 ani pentru acest moment, prin antrenamente susținute. A reușit calificarea anul acesta, la Ironman Klagenfurt, Austria, unde, cu un timp final de 9 ore și 15 minute pe aceste distanțe, s-a clasat pe locul 3 la categoria lui de vârstă iar acest rezultat l-a calificat pentru Campionatul Mondial, competiția tip Age Group. (amatori care concurează la categoria lor de vârstă).
Cursa de la Kona este recunoscută și temută de toți sportivii lumii, din cauza condițiilor specifice insulei fierbinte, cum e denumită, care îngreunează și mai mult distanțele colosale de concurs: este vorba despre faptul că temperatura aerului este situată între 30-35 grade Celsius, umiditatea aerului atinge deseori 90% iar vânturile care suflă pe insulă, pe porţiunea dedicată cursei de ciclism, au viteze care nu scad sub 60 metri pe secundă.