Michael Jackson se temea că ultimul său turneu îl va ucide

Megastarul credea că ritmul intens al repetiţiilor impuse de AEG, organizatorul ultimului său turneu, urma să "îl ucidă", a declarat miercuri fiul său cel mare, Prince, care a vorbit cu această ocazie pentru prima dată în public despre viaţa sa fericită alături de "regele muzicii pop".
Procesul de la Los Angeles care opune familia Jackson companiei AEG a ieşit din "toropeală" miercuri, odată cu intrarea în scenă a lui Prince, unul dintre reclamanţi, alături de bunica sa, Katherine Jackson, notează agenția Mediafax.

Mărturia lui Prince, care nu evocase niciodată în public în mod detaliat viaţa pe care a dus-o alături de tatăl său şi evenimentele din jurul morţii acestuia, era foarte aşteptată.

Ajuns la vârsta adolescenţei şi purtând un costum negru şi o cravată neagră, Prince Jackson a răspuns cu multă siguranţă de sine la întrebările avocaţilor, în special celor puse de avocatul familiei sale, Brian Panish.

Evocând săptămânile care au precedat moartea tatălui său, Prince a spus că Michael Jackson petrecea mult timp vorbind la telefon cu reprezentanţii companiei AEG. "Era enervat uneori, la telefon?", l-a întrebat Brian Panish.
"Da, adeseori", a răspuns Prince Jackson.

"Cu cine vorbea la telefon?", a continuat avocatul. "De cele mai multe ori, cu Randy Phillips (directorul AEG, n.r.). Uneori plângea. Spunea: «mă vor omorî, mă vor omorî»", a spus Prince, precizând că tatăl său se referea la "oamenii de la AEG, la Randy Phillips".
 
 

Prince a spus, totodată, că tatăl său "era foarte încântat de ideea de a susţine acel turneu, pentru că noi vom putea să îl vedem pe scenă". "Voia doar să fi avut mai mult timp la dispoziţie pentru repetiţii", a adăugat el.
 
Familia Jackson a acuzat compania AEG că a dat dovadă de neglijenţă atunci când l-a angajat pe Conrad Murray pentru a monitoriza starea de sănătate a cântăreţului, decedat în urma unei supradoze de propofol, un anestezic puternic pe care starul îl folosea ca somnifer. Medicul Conrad Murray ispăşeşte în prezent o pedeapsă de patru ani de închisoare pentru omucidere involuntară.

Prince a povestit, pe scurt, derularea evenimentelor petrecute în ziua morţii tatălui său, reuşind să nu izbucnească în lacrimi, spre deosebire de fanii cântăreţului, reuniţi într-o sală de vizionare din clădirea Curţii Superioare din Los Angeles, unde are loc acest proces.

"Eram la parter, în sufragerie.
Am auzit strigăte la etaj"
, a povestit Paris. Bucătăreasa "era nervoasă şi mi-a spus: «Doctorul Murray vrea să urci la etaj». Am alergat acolo şi l-am văzut pe doctorul Murray încercând să îl reanimeze pe tatăl meu". "Medicul Murray striga în timp ce încerca să îl reanimeze. Pe urmă, sora mea a venit şi ea în cameră. Nu se oprea din plâns şi spunea că vrea să îl vadă pe tata", a mai spus acesta. Apoi ei au mers la spital, într-o maşină care a rulat în spatele ambulanţei.

În acel moment, sora sa, Paris, şi fratele său, Blanket, credeau că tatăl lor încă putea să îşi revină. "Tatăl meu spunea întotdeauna că îngerii veghează asupra lui", a spus Prince. Dar, după câteva ore, la spital, "doctorul Murray ne-a spus: «îmi pare rău, copii, tatăl vostru a murit».
Am început să plângem"
, a adăugat Prince Jackson.

Prince, al cărui nume oficial este Michael Joseph Jackson Jr., a spus că i-a dat bani, de mai multe ori, doctorului Murray, la cererea tatălui său.

Prince, care vrea să meargă la universitate pentru a studia arta cinematografică şi comerţul, a vorbit totodată despre viaţa fericită pe care a avut-o alături de tatăl, fratele şi sora sa, despre filmele pe care le urmăreau împreună, despre călătoriile în jurul lumii şi despre viaţa la Neverland, ferma lui Michael Jackson, unde, în ciuda grădinii zoologice şi a parcului de distracţii privat, megastarul dorea ca cei trei copii ai săi "să trăiască cu modestie".

"Tata voia să ştie ce învăţam, dacă eram buni la şcoală şi cum ne vom folosi de cunoştinţele acumulate pentru a face ca lumea să devină un loc mai bun.
Spunea întotdeauna că trebuie să fim creativi şi să gândim cu partea bună a creierului, cea stângă"
, a relatat Prince.

În prezent, Prince spune că "adoarme destul de greu" şi că îi este dor de tatăl său. "Nu voi mai putea niciodată să i-o prezint pe prima mea iubită", a adăugat el.


Foto: AFP/Mediafax