Masterchef US - Pregăteşte-te pentru cea mai tare competiţie culinară!

8 Iunie 2011
Facebook Twitter Comenteaza
Masterchef US - Pregăteşte-te pentru cea mai tare competiţie culinară!
Superstar-ul artei culinare Gordon Ramsay pune pe jar telespectatorii TLC din România în vara asta, cu unul dintre cele mai faimoase programe ale sale pe teme gastronomice -  Masterchef  - ce va avea premiera miercuri, 29 iunie, de la ora 21.00.

Noul program Masterchef US începe căutarea celui mai talentat bucătar amator din America. Cei mai remarcabili candidaţi sunt invitaţi la Los Angeles pentru a da o probă în faţa unui juriu format din trei oameni: Gordon Ramsay, Graham Elliot şi Joe Bastianich. În fiecare episod, concurenţii au la dispoziţie doar o oră pentru a pregăti felul lor de mâncare cel mai reprezentativ, în speranţa că vor câştiga un multdorit şorţ de bucătărie Master Chef şi vor intra în competiţia culinară a vieţii lor.
Unii vor fi trimişi înapoi acasă, dar alţii vor intra în următoarea rundă a concursului. Câştigătorul va primi 250.000 de dolari, propriul contract pentru publicarea unei cărţi de bucate şi primul titlu de American Master Chef acordat vreodată.

Unul dintre cei mai apreciaţi maeştri culinari ai lumii, Gordon Ramsay, îţi oferă şansa să devii tu însuţi un "MasterChef"! Masterchef US este un program dedicat unor oameni minunaţi, care pregătesc mâncăruri minunate. Programul le va oferi concurenţilor ocazia de a-şi dezvolta măiestria culinară, fiind încurajaţi, îndrumaţi şi lăudaţi de cel mai bun om din branşă!

Pentru versiunea americană, producătorii au alcătuit o echipă formată din Gordon Ramsay, unul dintre cei mai mari mari şi mai celebri maeştri culinari ai lumii, cu două dintre somităţile industriei restaurantelor din SUA, Chef Graham Elliot Bowles şi proprietarul de restaurante Joe Bastianich.


Faceţi cunoştinţă cu juriul:


Bowles este un adevărat talent, care a devenit cel mai tânăr chef de 4 stele din America, la vârsta de numai 27 de ani. Este un pionier al mişcării gastronomiei moleculare, trend care combină gătitul cu chimia. Restaurantul lui inovator combină reţete americane de top cu umor şi un stop de energie, pentru a crea primul restaurant “bistronomic” din Chicago. A primit numeroase premii, cum ar fi multrâvnitul James Beard Award şi a fost recunoscut ca participant şi candidat în Top Chef: Masters (Bravo) şi Iron Chef America (Food Network).

Dacă numele lui Joe Bastianich vă sună cunoscut e firesc. Mama lui este o vedetă a artei culinare – cheflebrity Lidia Bastianich. Joe este prieten şi partener de afaceri cu cel mai succes chef italian din America, Mario Batali.
Dar viaţa lui Bastianich nu se rezumă doar la restaurante excelente. El este şi un apreciat producător de vinuri, descris drept un “filosof la nivelul străzii”. Nume prestigioase precum Food & Wine şi James Beard Foundation l-au recunoscut drept un expert în producţia de vin şi industria restaurantelor.  Cartea lui despre combinaţiile de vinuri, Vino Itialiano, este considerată un adevărat etalon în domeniu.

Puţini oameni din lumea occidentală nu ştiu cine este Gordon Ramsay.  Deşi reputaţia lui în SUA a fost clădită în principal pe temperamentul lui exploziv şi maniera colorată de utilizare a metaforelor, în Europa Gordon este considerat unul dintre cei mai buni maeştri culinari ai lumii. Este păcat că mulţi americani îi cunosc doar personalitatea prezentată în mod exagerat la TV, fiindcă el este unul dintre cei mai talentaţi şi mai pasionaţi oameni din industria culinară.

Primul episod prezintă 100 bucătari amatori plini de speranţe, care aspiră să ajungă printre cei 30 finalişti ce vor concura pentru titlul de MasterChef.  Ca să câştige unul dintre şorţurile MasterChef atât de mult dorite, fiecare concurent trebuie să gătească masa vieţii lui pentru un juriu alcătuit din trei persoane.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod