Mark Owen, de la Take That, va fi iar tată

Cântăreţul britanic Mark Owen, membru al grupului Take That, şi soţia sa, Emma Ferguson, vor deveni părinţi pentru a treia oară, în a doua jumătate a acestui an.
Cântăreţul britanic Mark Owen, membru al grupului Take That, şi soţia sa, Emma Ferguson, vor deveni părinţi pentru a treia oară, în a doua jumătate a acestui an.

Relaţia dintre cei doi a fost pe punctul de a se destrăma din cauza dependenţei de alcool dezvoltată de Owen, care, de altfel, s-a şi internat în anul 2010 într-o clinică de dezintoxicare, dar şi după ce cântăreţul a recunoscut că şi-a înşelat soţia cu cel puţin zece femei.

Cântăreţul britanic, în vârstă de 40 de ani, şi Emma Ferguson s-au căsătorit în octombrie 2009, după o relaţie de cinci ani şi au împreună doi copii - Elwood, în vârstă de şase ani, şi Willow Rose, în vârstă de patru ani.
Emma este însărcinată în patru luni şi va naşte în a doua jumătate a acestui an, informează site-ul contactmusic.com, citta de Mediafax.

Anunţul făcut de artistul britanic a fost făcut la scurt timp după ce alţi doi membri ai grupului Take That au anunţat că vor deveni părinţi în acest an - Gary Barlow şi soţia sa, Dawn, au anunţat că aşteaptă al patrulea copil al cuplului, iar Robbie Williams a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că soţia sa Ayda Field este însărcinată cu primul lor copil.

Mark Owen s-a bucurat de un mare succes în calitate de membru al grupului Take That, însă după destrămarea acestuia, în 1996, a întâmpinat mari probleme în a-şi construi o carieră solo, în scurt timp devenind dependent de alcool.
După două single-uri ajunse în Top 5 din Marea Britanie, casa lui de discuri, BMG, a renunţat la colaborarea cu Owen, iar în 2002, cântăreţul, încercând să îşi recâştige popularitatea din trecut, a participat la emisiunea "Celebrity Big Brother", pe care de altfel a şi câştigat-o, relatează Mediafax.
Membrii Take That s-au reunit în 2006, fără Robbie Williams, la aproape 11 ani de la destrămarea trupei. Gary Barlow, Jason Orange, Mark Owen şi Howard Donald au avut un enorm succes după reunirea trupei, iar albumul cu care au revenit pe scenă, "Beautiful World", s-a vândut în peste trei milioane de exemplare.

După ce s-a împăcat cu Barlow, compozitorul şi interpretul principal al grupului Take That, Robbie Williams a revenit, în 2010, alături de foştii lui colegi de trupă, cu care a lansat un album de studio - "Progress" - şi a susţinut un turneu ce a inclus 29 de concerte pe stadioane din Marea Britanie şi Irlanda.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
2 Aprilie 2012