Marina Almăşan (50 de ani) şi Georgică Cornu (58 de ani) s-au cunoscut în noiembrie 2011, iar după o relație de şase luni s-au despărțit. Cei doi au mai vorbit din când în când la telefon, însă au decis să nu se mai întâlnească. Au reuşit să stea departe unul de celălalt doar până aproape de sfârşitul anului 2012, când, spun surse din anturajul celor doi, aceştia ar fi redevenit un cuplu, relatează Click!. "S-au împăcat de Sărbători şi, din câte ştiu, au petrecut Crăciunul împreună.
Întrebată dacă formează din nou un cuplu cu Georgică Cornu, Marina a fost destul de misterioasă. "Eu n-am spus niciodată că ne-am certat. Nu mai vreau să vorbesc pe marginea acestui subiect, nu mai vreau să răscolesc trecutul. Din punctul meu de vedere nu mai e nimic nou. Dacă vom mai avea ceva de spus, vă vom anunţa", a declarat, ieri, vedeta TVR.
Marina Almăşan și Georgică Cornu au format un cuplu la sfârşitul anului 2011, când amândoi erau căsătoriţi. Click! a dezvăluit detalii despre întâlnirile secrete, în Bucureşti, dar şi despre călătoriile la Milano. După trei luni de relaţie cu Georgică Cornu, vedeta TVR a divorţat la notar de Victor Socaciu.
Fiul celor doi, Victoraş (15 ani), a rămas în grija mamei, iar tatăl îi plăteşte o pensie alimentară de circa 1.600 de lei, după ce vedeta l-a dat în judecată pentru majorarea sumei.
În familia miliardarului lucrurile sunt mai complicate. Pentru că nu s-au înţeles cum să-şi împartă averea, acum sechestrată, soţii Cornu au decis să urmeze calea justiţiei la Tribunalul Timişoara, acolo unde Oana Maria Cornu a intentat procesul de divorţ la 8 martie 2012, notează Click!.
Foto: Mediafax
Copiii lui îl tot aud prin casă vorbind cu ea la telefon", au mărturisit câţiva prieteni ai omului de afaceri.
© Copyright: MEDIAFAX
Marina Almășan s-a împăcat cu Georgică Cornu
Vedeta TV s-a împăcat de Sărbători cu omul de afaceri Georgică Cornu, informează ziarul Click!.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
9 Ianuarie 2013
Posteaza comentariu