Marina Almăşan a decis să îşi exprime sentimentele faţă de fostul său soţ, Victor Socaciu, dar şi faţă de despărţire, într-un editorial care a apărut în ziarul "Mehedințeanul", deținut de iubitul ei, miliardarul Georgică Cornu.
Prezentatoarea TVR îl acuză pe fostul său soţ, Victor Socaciu, că a provocat acest scandal mediatic pentru a obţine câteva noi voturi, relatează cotidianul Click!.
"Încerc să-l înţeleg pe cel de care tocmai m-am despărţit. Aproape că-l înţeleg… E foarte greu să găseşti puterea de a-ţi asuma un eşec. De a te comporta cu demnitate, mai ales că eşti bărbat, şi de a te retrage în lumea ta, atunci când lumea dragostei tale îşi dă ultima suflare... Orgoliul personal devine mai puternic decât raţiunea, decât sentimentele, chiar decât amintirile... Uiţi meşteşugitele cuvinte, cu care-ţi îmbrăcai, odinioară, iubita pe-nserat, uiţi cântecele acelea măiastre, pe care i le-ai ticluit, vorbind despre munţi ai dragostei şi cămăşi de rai, uiţi până şi emoţia cu care ţi-ai preluat, din braţele berzei, cele trei kilograme şi jumătate de băiat - darul suprem, singurul menit să-ţi ducă numele mai departe... Nu-ţi mai aminteşti nici respiraţia caldă a femeii tale, la căpătâiul patului de spital şi nici măcar umărul ei firav, pe care ţi-ai sprijinit întreaga campanie de convingere a unor oameni curaţi şi creduli, că ai fi omul cel mai potrivit pentru a deveni glasul lor, în Parlamentul ţării... Dar uiţi şi anii ce le-au urmat, rătăcirea ta spre mereu alte locuri decât cele unde te aşteptau oamenii cei mai dragi, uiţi şi lacrimile pe care le-ai născut în jur, şi tristeţile, şi izolarea, şi neputinţa şi, în final, deznădejdea pe care metamorfoza ta nebănuită le-a sădit în sufletul aproapelui tău", a scris ea în ziarul local.
Deşi au divorţat amiabil, la notar, Marina Almășan îl acuză pe Victor Socaciu că a plătit mai multe persoane ca s-o atace: "Iar când aproapele tău hotărăşte să rupă lanţurile, să se desprindă dintr-un mecanism îmbolnăvit, să-şi caute liniştea şi răgazul unui nou început, arăţi cât de mărunt eşti, şi încet-încet, disperarea te transformă din om în fiară şi ţi se răvăşesc instinctele primare, încolonându-se pe un drum al pierzaniei, ce nu duce nicăieri... Ura devine motorul gesturilor tale şi singura ta dorinţă devine aceea de a ieşi TU basma curată în ochii celor ce ar putea să te judece, şi pe care speri să-i păcăleşti şi a doua oară, pentru a-ţi da votul lor… Şi, cum cea mai bună apărare e atacul, tocmeşti pe alţii pentru a murdări femeia care a cutezat să se rupă de tine. N-o faci tu, căci basmaua nu ar mai fi la fel de curată."