Marilyn Monroe, amanta lui J.F. Kennedy! Noi dezvăluiri despre o relaţie scandaloasă

În cartea intitulată "These Few Precious Days: The Final Year of Jack with Jackie", autorul Christopher Andersen afirmă că Jackie Kennedy prefera să ignore faptul că soţul ei o înşela, însă relaţia acestuia cu actriţa Marilyn Monroe "părea că o deranja cel mai tare".

Actriţa americană i-a telefonat soţiei lui J.F. Kennedy pentru a-i dezvălui faptul că are o aventură cu acesta, afirmă autorul unei cărţi apărute recent în Statele Unite, care prezintă o serie de detalii insolite despre idila celebrei actriţe cu fostul preşedinte american, scrie Mediafax.

Potrivit scriitorului Christopher Anderson, Marilyn Monroe i-a telefonat lui Jackie Kennedy pentru a-i spune că are o aventură cu soţul ei, dependent de droguri, iar reacţia soţiei preşedintelui american a fost la înălţime: "E minunat! Eu mă voi muta, iar ţie îţi vor rămâne toate problemele!", informează independent.co.uk.

Aceste dezvăluiri au fost făcute într-o nouă carte care detaliază tensiunile dintre John F. Kennedy şi prima doamnă a Statelor Unite în timpul ultimului an de căsnicie, înainte de asasinarea preşedintelui american.

În această carte, intitulată "These Few Precious Days: The Final Year of Jack with Jackie", autorul ei, Christopher Andersen, afirmă că Jackie Kennedy prefera să ignore faptul că soţul ei o înşela, însă relaţia acestuia cu actriţa Marilyn Monroe "părea că o deranja cel mai tare".

În revista Historia, celebrul jurnalist Ion Cristoiu scrie că: ”Jacqueline Kennedy, arătată naţiunii în poze şi la televizor drept soţia iubitoare într-un cuplu invidiat pentru armonia sa de toată America, ştia de mitingurile erotice ale soţului.

La un moment dat, camerista, găsind în patul Preşedintelui o pereche de chiloţi negri, i-a dat-o Primei Doamne, crezând că-i aparţin.

Jackie Kennedy i-a înmânat soţului zicând: „Află tu cui îi aparţin. Nu sunt măsura mea”.



Că ştia de relaţia lui Kennedy cu femeile ne-o dovedeşte şi un alt fapt. Pe 19 mai 1962, a avut loc la Madison Square Garden din New York gala dedicată împlinirii de către JFK a vârstei de 45 ani. Festivitatea, transmisă în direct de televiziuni, a beneficiat de prezenţa a 11.000 de persoane.

Momentul de senzaţie al spectacolului l-a constituit Marilyn Monroe, una dintre amantele Preşedintelui (din 1957), care a cântat, într-o rochie de 6.000 de dolari (la valoarea de atunci a monedei americane), celebrul Happy Birthday, Mr. President, punând, pentru cei care cunoşteau relaţia lor, un accent aparte pe <to you>”.

O fată săracă


Cu toate că a devenit cea mai celebrată actriță a istoriei filmului, începuturile lui Monroe au fost modeste. Ea s-a născut în secția socială de maternitate a spitalului din Los Angeles County. Numele sub care a fost înregistrată a fost Norma Jeane Mortensen (mai târziu, bunica sa Della Monroe Grainger a botezat-o în stil baptist drept Norma Jeane Baker). Majoritatea biografilor cred că tatăl său biologic a fost Charles Stanley Gifford, un agent de vânzări pentru studioul cinematografic unde mama lui Monroe, Gladys Pearl Monroe Baker Eley, lucra ca editor de film.
Totuși, certificatul ei de naștere îl indica pe norvegianul Martin Edward Mortensen ca fiind tatăl. În ultimii ani, câțiva biografi chiar au început să susțină că de fapt acest lucru ar fi real.

Gladys nu a fost în stare să o convingă pe Della să aibă grijă de Norma Jeane, așa că a încredințat-o unor părinți adoptivi, Albert și Ida Bolender din Hawthorne, California, la sud-vest de Los Angeles, unde ea a trăit până la vârsta de șapte ani. În autobiografia sa ”My Story”, Monroe declară că a crezut că Albert și Ida erau părinții săi până într-o zi când, pe un ton aspru, Ida a corectat-o.

Și tot din ”My Story”, aflăm că Gladys o vizita pe Norma Jeane în fiecare sâmbătă, dar niciodată nu o lua în brațe, nu o săruta sau măcar să îi zâmbească. La un anumit moment, Gladys a anunțat că a cumpărat o casă pentru ea și fiica sa, dar după câteva luni după ce s-au mutat acolo, a avut o cădere psihică. Monroe și-o amintește pe Gladys ca "țipând și râzând" când a fost internată cu forța în spitalul de boli psihiatrice din Norwalk, California, același spital în care mama lui Gladys, Della a murit în august 1927.
Tatăl lui Gladys, Otis, a murit de asemenea într-un spital de boli nervoase (lângă San Bernardino, California) ca urmare a sifilisului.


Totuși merită subliniat că volumul autobiografic ”My Story” nu poate fi considerată o sursă de încredere pentru că a fost de fapt scrisă de un jurnalist numit Ben Hecht și a fost menită să portretizeze imaginea de orfan îndurerat pentru Monroe. Mărturisirile de acolo au fost considerate ca fiind discutabile.

Gladys a fost declarată incapabilă de a-și îndeplini îndatoririle de părinte, iar prietena ei cea mai bună, Grace McKee (mai târziu Goddard) a devenit tutorele său legal. După căsătoria lui McKee din 1935, Norma Jeane a fost trimisă la orfelinatul din Los Angeles, ca mai apoi să urmeze o lungă succesiune de familii adoptive unde se crede că a fost abuzată și neglijată. Există totuși puține dovezi că au fost atât de multe familii adoptive precum susține. Ca o completare, Monroe însăși era recunoscută pentru slăbiciunea ei de a exagera informațiile despre copilăria sa în timpul interviurilor.

În septembrie 1941, Norma Jeane (Marilyn) și-a reîntâlnit mama.
Familia Goddard, se mută pe coasta de est și au crezut că cel mai bine pentru Norma Jeane (15 ani) era să se căsătorească, pentru că altfel trebuia să se reîntoarcă la orfelinat. Ea i-a făcut cunoștință cu fiul vecinului său, James Dougherty, care i-a devenit primul soț, în 1942, după ce a împlinit 16 ani.