ARTE FRUMOASE - FOTOGRAFIE - MODĂ
18 aprilie - Desenatorul britanic Storm Thorgerson, devenit celebru după ce a creat coperta albumului "The Dark Side of the Moon" al trupei Pink Floyd, în 1973, a murit la vârsta de 69 de ani.
11 mai - Designerul Ottavio Missoni, fondatorul casei de modă care îi poartă numele şi devenit celebru pentru tricotajele inedite create de el, a murit la vârsta de 92 de ani.
20 iunie - Creatorul de modă francez Jean-Louis Scherrer a murit la vârsta de 78 de ani.
27 iunie - Bert Stern, un fotograf care a realizat o serie de imagini celebre cu vedete de la Hollywood, precum Marilyn Monroe, Audrey Hepburn, Sophia Loren, Brigitte Bardot şi Elizabeth Taylor, a murit la vârsta de 83 de ani.
24 iulie - Garry Davis, autoproclamat "primul cetăţean al lumii" după ce renunţase la cetăţenia americană şi milita pentru înfiinţarea unui guvern mondial, a murit la vârsta de 91 de ani.
15 august - Rosalia Mera, confondatoarea companiei Zara, considerată un veritabil "imperiu" în universul magazinelor de modă din lumea întreagă, a murit la vârsta de 69 de ani.
23 octombrie - Sculptorul abstract britanic Anthony Caro, ale cărui creaţii, în principal instalaţii metalice, au fost expuse în lumea întreagă, a murit la vârsta de 89 de ani.
26 noiembrie - Fotograful şi pictorul american Saul Leiter, pionier al fotografiei în culori, a murit la vârsta de 89 de ani.
SPORT - LIFE - FILANTROPIE
16 ianuarie - Fostul atlet Samson Kimombwa, primul african deţinător al recordului mondial la 10.000 de metri, a murit la 57 de ani.
20 martie - Neozeelandezul George Lowe, ultimul supravieţuitor al expediţiei organizate de Edmund Hillary, prima prin care s-a cucerit vârful Everest, în anul 1953, a murit la vârsta de 89 de ani.
11 iunie - Decanul de vârstă al omenirii, japonezul Jiroemon Kimura, care sărbătorise la jumătatea lunii aprilie împlinirea vârstei de 116 ani, a murit din cauze naturale.
RELIGIE - POLITICĂ - ISTORIE
7 ianuarie - Istoricul şi profesorul universitar israelian Zvi Yavetz, originar din România, a decedat în Israel, la vârsta de 87 de ani.
1 februarie - Fostul primar al oraşului New York Ed Koch a murit la vârsta de 88 de ani.
5 martie - Preşedintele venezuelean Hugo Chavez a decedat din cauza unui cancer, la vârsta de 58 de ani.
8 aprilie - Margaret Thatcher, premierul Marii Britanii între 1979 - 1990, a murit în urma unui atac cerebral, la vârsta de 88 de ani
6 mai - Giulio Andreotti, care a fost de şapte ori preşedintele Consiliului italian şi o figură emblematică a fostei democraţii creştine, a decedat la vârsta de 94 de ani.
17 mai - Fostul dictator argentinian Jorge Videla (1976-1983), un simbol al reprimării militare în timpul "războiului murdar", pentru care a fost condamnat la închisoare pe viaţă, a murit la vârsta de 87 de ani.
5 decembrie - Nelson Mandela, un erou al luptei împotriva apartheidului şi primul preşedinte de culoare al Africii de Sud (1994 - 1998), a murit la vârsta de 95 de ani.
ŞTIINŢĂ - CERCETARE
13 august - Aleksandr Soldatenkov, un renumit creator de vehicule spaţiale ruseşti, inclusiv al capsulelor Soyuz-2, a murit la vârsta de 86 de ani.
12 septembrie - Ray Dolby, inventatorul sistemului de reducere a zgomotelor de fond şi al sunetului multicanal - denumit şi "sunet surround" - cu care sunt echipate majoritatea sălilor de cinema din lume, a murit la vârsta de 80 de ani.
10 octombrie - Scott Carpenter, astronautul care, în 1962, a devenit al doilea american care a ajuns pe orbita Terrei, în momentul în care sovieticii şi americanii luptau pentru cucerirea spaţiului, a murit la vârsta de 88 de ani.
23 decembrie - Mihail Kalaşnikov, inventatorul pistolului-mitralieră sovietic AK-47, a decedat, la vârsta de 94 de ani.
Foto: Mediafax
Posteaza comentariu