Mandinga aniverseaza saptamana aceasta sapte ani de existenta in cadrul celui mai cunoscut festival de muzica salsa din Romania, Salsafest! Ajuns la cea de-a patra editie, festivalul se va bucura de un recital special al trupei Mandinga, o scurta avanpremiera a spectacolului "Historia de un amor" din 21 martie, de la Sala Palatului. Show-ul Mandinga - "Historia de un amor" o va avea ca invitat special pe Mihaela Radulescu, vedeta interpretand rolul de povestitor in cadrul acestui proiect inedit.
Intr-un decor cu totul special amenajat in jurul unui ring de dans de 1000 metri patrati, editia Salsafest 2010 va avea ca invitati numerosi dansatori si instructori internationali de salsa ce vor oferi publicului un regal de dansuri si muzica latino.
Pe scena Salsafest 2010 vor evolua trupe ale celor mai importante scoli de salsa si dans sportiv din Romania, iar numerosi dansatori internationali vor sustine workshop-uri unde vor preda participantilor pasi, figuri de dans si tehnici de salsa la diferite niveluri de dificultate. Serile vor continua cu un concurs de dans intre participantii festivalului, totul culminand cu spectacolul aniversar sustinut de Mandinga, o introducere in atmosfera show-ului “Historia de un Amor” pe care trupa il va prezenta pe 21 martie la Sala Palatului.
Spectacolul Mandinga – "Historia de un Amor" va fi structurat in trei episoade sub forma unei seducatoare poveste de iubire ce porneste din Cuba anilor '60, trece prin Miami anilor '80, si se sfarseste chiar in Bucuresti-ul zilelor noastre. Biletele sunt disponibile online, pe www.myticket.ro, precum si in reteaua magazinelor Diverta, la urmatoarele categorii de preturi in functie de pozitia in sala: 45, 60, 75, 90 si 110 lei.
Mandinga face show cu Mihaela Radulescu
de Ileana Voicu Ghinea, 3 Martie 2010
Posteaza comentariu