Mâncarea pare mai bună dacă e servită cu tacâmuri rafinate

Percepția noastră asupra mâncării este diferită în funcție de tacâmurile folosite - este concluzia unui studiu publicat de site-ul lalibre.be, citat de Agerpres. Cu cât acestea sunt mai pretențioase, mai masive, cu atât mâncărurile par mai gustoase, arată studiul realizat de cercetători de la Universitatea Oxford.

În cadrul experimentului efectuat de ei au fost convocate 130 de persoane într-un restaurant din Edinburgh. Fericiții voluntari au primit toți același meniu — păstrăv, piure, spanac și capere în unt, adică specialități ale zonei. O parte din clienți a mâncat cu veselă și tacâmuri ușoare, ieftine, iar cealaltă, cu tacâmuri mai rafinate, de trei ori mai grele.

Persoanele care au mâncat cu tacâmuri mai grele au apreciat că mâncarea lor a fost mai bună și bine prezentată, fiind gata să plătească meniul chiar mai scump decât prețul anunțat.

Charles Michel, șeful echipei de cercetători, consideră că "este foarte probabil ca felul nostru pozitiv sau negativ de a evalua tacâmurile să se transfere implicit asupra modului nostru de a percepe hrana".

Este ceea ce se numește "transfer de senzație".

În opinia lui, atunci când mâncăm cu o furculiță și un cuțit mai masive, profităm mai mult de ceea ce savurăm și suntem mai conștienți de conținutul farfuriei, decât atunci când folosim, de exemplu, tacâmuri din plastic, conchide site-ul menţionat de Agerpres.


Foto: Agerpres