Vedeta susţine în prezent mai multe concerte în cadrul turneului "Rebel Heart", în Statele Unite ale Americii. Cântăreaţa a fost criticată că întârzie la concerte şi a fost acuzată că a urcat pe scenă în timp ce se afla sub influenţa alcoolului.
Înainte de concert, reprezentanţii interpretei au transmis un anunţ prin care i-au avertizat pe fani că din cauza amânării spectacolului cu trei ore ar putea pierde ultimul tren către casă. "Din cauza unor circumstanţe pe care nu le putem controla, spectacolul din această seară va începe în jur de ora 22.45 şi se va încheia în jur de 01.15.
Vă rugăm să luaţi la cunoştinţă că ultimul tren va pleca la 01.15", au scris reprezentanţii Madonnei.Cu toate acestea, concertul ar fi început după ora 23.00, iar în timpul spectacolului Madonna a ridiculizat acuzaţiile legate de consumului de alcool, bând dintr-un pahar cu un lichid incolor şi declarând: "Încerc doar să îmi câştig noua reputaţie de alcoolică bând pahare cu apă şi aruncându-le după aceea în public. Încep să mă obişnuiesc cu faptul că sunt greşit înţeleasă".
Posteaza comentariu