Madonna a făcut senzaţie la Super Bowl!

Vedeta a ținut susținut duminică un recital spectaculos la gala Super Bowl, în Indianapolis, în fața a 70.000 de spectatori.
Madonna şi-a respectat statutul de legendă a muzicii pop şi a făcut din nou senzaţie, la 53 de ani, prin recitalul spectaculos pe care l-a susţinut la gala Super Bowl, duminică seară, în oraşul Indianapolis, în faţa a 70.000 de spectatori şi a peste 100 de milioane de telespectatori americani.

În pauza finalei campionatului de fotbal american, disputată între echipele New England Patriots şi New York Giants, cântăreaţa americană, în vârstă de 53 de ani, şi-a făcut apariţia pe scena montată pe gazonul artificial al arenei acoperite din Indianapolis, Lucas Oil Stadium, defilând într-un car antic, tras de soldaţi romani, relatează agenția Mediafax.

Debarasându-se de toga tivită cu motive aurii pe care o purta, Madonna a coborât de pe tronul ei şi, acompaniată de o trupă de dansatori, a interpretat celebra ei piesă "Vogue" din 1990, într-un decor inspirat de arhitectura Romei antice.

A urmat piesa "Music", hitul Madonnei din anul 2000. Însoţită de dansatori acrobatici, Madonna, lăsându-şi de o parte diadema şi toga, a apărut în costum de gimnastă, purtând cizme cu tocuri înalte, şi nu a părut deloc jenată de accidentarea la coapsă pe care o contractase în timpul repetiţiilor.

Pe scenă s-au aflat în timpul acestei piese şi cei doi muzicieni din grupul electro-dance LMFAO - Stefan (Redfoo) şi Skyler (SkyBlu) Gordy - care au cântat alături de diva americană. De altfel, Madonna a introdus în mixajul piesei ei "Music" şi câteva pasaje din două cântece celebre ale acestui duet în vogă, "Party Rock Anthem" şi "Sexy and I Know It", informează Mediafax.

"În 25 de ani pe scenă, nu am muncit niciodată atât de mult şi nu am repetat niciodată cu o astfel de minuţiozitate", declarase Madonna cu câteva zile înainte de acest show. Artista americană, născută în Michigan, declarase înainte de acest meci de fotbal american că "acesta a fost visul unei fete din Midwest (regiune din centrul Statelor Unite, n.r.) de a cânta pe scenă, în pauza finalei Super Bowl".

Din programul ei nu a lipsit nici cântecul "Give Me All Your Luvin", lansat vineri, primul single extras de pe noul ei album "MDNA". Pentru această piesă, Madonna a purtat costum de majoretă şi a fost însoţită pe scenă de cântăreaţa americană de muzică rap Nicki Minaj şi de alter ego-ul ei britanic, M.I.A., într-o ambianţă şi decoruri inspirate de "Glee", un serial considerat un fenomen în rândul adolescenţilor din SUA.

M.I.A.

care nu ezită niciodată când vine vorba să lanseze o provocare, a arătat degetul mijlociu spre una dintre camerele de filmat - un gest despre care se va vorbi îndelung în Statele Unite. În urmă cu opt ani, scurta apariţie accidentală, pe ecrane, a unuia dintre sânii cântăreţei Janet Jackson, în timpul show-ului din pauza meciului, a generat un val uriaş de polemici şi de discuţii, notează Mediafax. Postul NBC a reacţionat de altfel foarte repede după acest inciden, cerând scuze pentru acest gen spontan care nu a putut fi cenzurat. 

Pe scenă a urcat apoi o fanfară, condusă de cântăreţul Cee Lo Green în calitate de şef de orchestră, iar Madonna, după ce a îmbrăcat într-un timp record o rochie gospel lungă, a interpretat primele acorduri din piesa ei "Like a Prayer" din 1989. Potrivit revistei People, citată de Mediafax, Madonna a deschis această piesă, fredonând acorduri din alte două cântece celebre ale ei, "Open Your Heart" şi "Express Yourself".

Acompaniată de un cor de cântăreţi gospel, acest hit din anii '80 a închis într-un mod armonios un spectacol eclectic şi ritmat, care a durat 12 minute, pregătit de coregraful Jamie King şi trupa canadiană Cirque du Soleil: Madonna a dispărut de pe scenă într-un uriaş nor de fum alb, iar cuvintele "World Peace" (Pace în lume) au plutit deasupra întregului stadion.

Potrivit Mediafax, anul trecut, gala Super Bowl a fost urmărită de 111 milioane de telespectatori americani, înregistrând astfel cel mai mare succes pe care l-a obţinut vreodată o ligă sportivă.

Gala Super Bowl din 2011 a fost emisiunea cu cea mai mare audienţă difuzată de o televiziune americană, în ultimii 20 de ani.

Posibilitatea de a cânta în pauza Super Bowl este considerată o şansă imensă pentru artiştii invitaţi, datorită uriaşei popularităţi de care se bucură acest meci de fotbal în rândul spectatorilor americani. În 2009, peste 153 de milioane de telespectatori din Statele Unite au vizionat recitalul susţinut de trupa britanică The Who în pauza galei Super Bowl. Nume sonore precum U2, Prince şi The Rolling Stones au concertat cu ocazia acestui eveniment în ultimii ani, notează agenția Mediafax.

Descrisă de numeroase ori drept "una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor", numită şi "Queen of Pop (Regina Pop-ului)", Madonna este şi cea mai bine vândută cântăreaţă a secolului XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 200 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie 2008, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.

 Pe 26 august 2009, Madonna a concertat la Bucureşti, în cadrul turneului "Sticky and Sweet".

 

 

 

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • robo pe 7 Feb 2012, 00:07
    nu am cuvinte

    superb show-ul madonnei iar ea arata splendit , canta si danseaza fantastik! este si va fi mereu REGINA reginelor

    1
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod