Dacă credeați că scroafa nu se poate cățăra în copac, vă înșelați. În China este posibil - desigur, e o glumă. Sculpturile cu purceluși cocoțați pe ramurile copacilor sunt în centrul atenției în orașul Foshan, din provincia Guangdong, situată în sudul Chinei.
Purcelușii de pe ramurile copacilor sunt foarte populari și anunță apropierea intrarea în Noul An chinezesc, Anul Porcului de Pământ, simbolul bunăstării, care se va produce marți, 5 februarie. Acest an vine după Anul Câinelui de Pământ din zodiacul chinezesc şi va fi urmat în 2020 de Anul Şobolanului de Metal.
Chinezii sărbătoresc Anul Nou conform unui calendar care ţine seama de ciclurile Lunii, iar fiecare an este asociat unuia dintre cele 12 semne ale Zodiacului lor, căruia i se alătură unul dintre elementele metal, apă, lemn, foc, pământ.
Cele 12 semne ale Zodiacului chinezesc sunt: şobolanul, boul, tigrul, iepurele, dragonul, şarpele, calul, oaia (capra), maimuţa, cocoşul, câinele şi porcul. Apartenenţa la o anumită zodie se stabileşte, în Zodiacul chinezesc, în funcţie de anul naşterii, iar nu în funcţie de data naşterii. Astfel, o anumită zodie se repetă o dată la 12 ani, notează Mediafax.
2019, Anul Porcului de Pământ, este considerat de astrologii chinezi o perioadă bună pentru a face bani şi pentru a investi. De asemenea, noul an chinezesc va fi unul al bucuriei, al prieteniei şi iubirii pentru toate semnele zodiacului, pentru că porcul atrage succesul în toate aspectele vieţii.
Pentru chinezi, porcul simbolizează norocul, cinstea, prosperitatea, creatura fiind permanent bine hrănită şi îngrijită. Porcul este şi un semn al virilităţii, motiv pentru care imaginea acestuia este de obicei regăsită în dormitoarele celor care încearcă să aibă copii, relatează agenția citată.
Pe 5 februarie, în prima zi a Noului An chinezesc, oamenii trebuie, printre altele, să evite să spele rufe, podele, să nu stea în preajma copiilor care plâng, altfel vor avea ghinion tot anul. De asemenea, evită să îşi spele părul, obiectele ascuţite, să aibă datorii şi este de preferat ca femeile să nu iasă din casă.
Potrivit astrologiei, persoanele născute sub semnul noului an, respectiv al Porcului (în 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007, 2019), vor avea parte de o perioadă marcată de ghinion. Printre celebrităţile născute în Anul Porcului se numără ducesa Camilla de Cornwall (1947), Elton John (1947), Hillary Clinton (1947), Simon Cowell (1959), Alan Sugar (1947), Amy Winehouse (1983), Elvis Presley (1935), David Bowie (1947), relatează Mediafax.
Numerele norocoase pentru cei născuţi sub semnul Porcului sunt 4, 6 şi 8, culorile norocoase sunt galben, gri, auriu, florile norocoase sunt margaretele şi hortensiile.
Persoanele născute sub semnul Porcului sunt motivate, cinstite şi pline de entuziasm, se concentrează asupra scopurilor lor şi îşi dedică toată energia pentru a le atinge. Sunt generoase cu ceilalţi şi caută poziţii cheie în ceea ce priveşte cariera. Nu risipesc banii, dar nici nu îşi refuză plăceri şi pot părea materialiste.
Foto: Hepta
Made în China: S-a suit scroafa-n copac!
Purcelușii roz cocoțați pe crengile copacilor sunt foarte populari în China. Ei sunt vestitorii unui an bun pentru toate zodiile, așa că oamenii îi adoră.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
Posteaza comentariu