Mădălina Ghenea o ameninţă cu avocaţii pe Iulia Albu

Renumită pentru modul acid în care critică ţinutele vedetelor, fashion-editorul a taxat-o pe actriţa româncă pentru vestimentaţia ei de la Festivalul de film de la Cannes. În replică, Mădălina Ghenea a anunţat că o va da în judecată.

Actriţa a purtat pe covorul roşu de la Cannes o rochie semnată de Cristina Săvulescu, iar la şedinţa foto a strălucit într-o ie românească. Ţinutele ei nu au "îmblânzit-o" pe Iulia Albu care a criticat-o la scenă deschisă.

Mădălina Ghenea nu a suportat comentariile dure ale Iuliei şi i-a răspuns cu aceeaşi monedă. "Nu îmi explic foarte bine dacă e vorba de răutate, prostie, frustrare, invidie sau toate la un loc, dar cu certitudine uneori se cade grav în penibil.

E şi cazul unei emisiuni a unui post turcesc de televiziune, emisiune ce se potriveşte din plin cu cultura balcanică ce ne domină puternic. La respectiva emisiune există o doamnă «expert în modă», cu studii româneşti de specialitate, ce se aşază binemeritat pe acelaşi scaun ocupat de multe alte persoane cu un ridicat nivel cultural manelistic", a scris actriţa pe Facebook.

"Pe lângă faptul că o vedem deseori cu diverse ţinute trăznite asortate cu machiaje ce ne amintesc de indienii Vestului Sălbatic şi însoţite permanent de diverse orătănii de prin propria curte (sigur, făcându-ne astfel să ne punem întrebarea legitimă referitoare la sănătatea ei mentală), «doamna» respectivă ajunge să critice ţinute lăudate abundent de publicaţii celebre (e adevărat, nu româneşti!!) ca Harpers Bazaar sau New York Times.
Mai mult decât atât, pe această «doamnă» o domină evident sentimentele amintite mai sus, jignindu-mă incredibil într-un mod la care îmi e imposibil să mă cobor şi să răspund. Cel puţin, asta fără ajutorul avocaţilor la care voi apela cu siguranţă din nou"
, a precizat Mădălina.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod