Luminiţa Anghel, dezvăluiri după Eurovision 2015: Mesajul ei pentru trupa Voltaj

Invitată în emisiunea realizată de Teo la Kanal D, cântăreaţa a vorbit despre ceea ce s-a petrecut cu adevărat la Eurovision 2015.
"Nu am dat niciun juriu afară din hotel. Noi ne-am plătit singuri drumul, cazarea, masa. Eu mi-am plătit tot. De la piesă, dansatori, coafură, machiaj până la camera de hotel. Am venit cu toată echipa la Craiova. Am plătit pentru toţi aceşti oameni. Abia mai târziu am aflat că acesta era rezervat pentru Eurovision. Dar nu ni s-a spus să nu mergem acolo. Când a apărut juriul din motive deontologice nu mai putea fi cazat la acelaşi hotel în care stăteam noi ca să nu fie interpretări.
Îi cunosc pe toţi de peste 20 de ani şi mi s-a părut un pic exagerat. Noi am luat cel mai bun hotel din Craiova pentru că mi-am permis. Soacra mea avea un prieten acolo şi ne-a dat o listă cu hoteluri din Craiova"
, a spus Luminiţa Anghel.

Contrar zvonurilor apărute după încheierea selecţiei naţionale, artista a spus că nu are ce să le reproşeze învingătorilor. Reproşurile ei se îndreaptă în altă direcţie: "Nu iese fum fără foc. Erau tot felul de poveşti că echipa câştigătoare ar fi susţinută.
Eu nu am nimic cu Voltaj. Goia e un băiat extraordinar şi fin. Nu am niciun război cu băieţii. Nu m-am certat cu nimeni, nu am nimic cu cei din trupa Voltaj. Chiar îmi doresc să obţină un loc bun. Le doresc să fie printre primii cinci."


"Nu vreau să par victimă. Pentru fanii de pe Facebook care au spus că nu am câştigat fiindcă sunt arogantă. Sunt foarte politicoasă, nu arogantă. Am zis că nu mă mai întorc la Eurovision, dar am crezut în acest proiect. Aroganţa de a vorbi în limba engleză în seara selecţiei naţionale nu e o aroganţă.
Mă simt datoare pentru fanii mei din străinătate să le vorbesc în engleză. Nu sunt o frustată. Nu este că nu ştiu să pierd. Nu vreau ca fanii să facă o petiţie sau vreun referendum"
, a adăugat vedeta.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
10 Martie 2015
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod