Prin această emisiune, Luana îşi propune să pomoveze adevăratele valori, dar şi produse de calitate şi servicii profesionale, cu atât mai mult cu cât publicul se confruntă cu multă informaţie distorsionată de reclame şi campanii exagerate, care crează mituri false.
Emisiunea „LUANA SHOW” va fi împărţită în mai multe rubrici precum „Călătorie culinară”, „Life Style” sau „Sănătate şi frumuseţe”, iar subiectele prezentate vor fi documentate, autentice şi dinamice.
În rubrica „Călătorie culinară” veţi afla ce, cum şi unde puteţi mânca specialităţi gastronomice din întreaga lume, într-o recenzie făcută de Luana şi specialistul invitat în fiecare ediţie.
Despre armonie între minte şi trup, care pastrează echilibrul între sănătate, timp şi bani, veţi afla în rubrica „Life Style”. Un om realizat are case frumoase, maşini confortabile, bijuterii şi opere de artă, merge în vacanţe elaborate, ştie să aleagă hainele şi restaurantele şi poate face bine şi celor din jur prin acte de caritate şi proiecte speciale.
Astfel, emisiunea „LUANA SHOW” vine în întâmpinarea telespectatorilor cu soluţii la aproape toate problemele generate de criza finaciară, socială şi emoţională.
“Am hotărât să fac o schimbare de titlu, întrucât în 2014 îmi doresc ceva nou! Numele meu în titlu exprimă de fapt “Alegerile Luanei”. Televiziunea are într-un fel responsabilitatea să creeze modele. Cred cu tărie în talentul meu de a arăta modele bune, de a fi eu însămi un model. Cum alegem fără să cădem în capcane diverse, mi se pare că face parte din arta de a trăi cu stil. “LUANA SHOW” răspunde la întrebări simple cum ar fi “Îmi pot crea o viaţă de excepţie?”, “Cum să fac să arăt bine mereu?”, “Cine deţine secrete pentru o sănătate perfectă?”, “Unde sunt oamenii buni, veseli şi creativi?”, “Cât stau la TV şi cât stau pe on line?”, dar şi alte teme importante pentru o existenţă echilibrată. Nu caut prea departe invitaţii şi subiectele, pentru că începând cu colegii şi familia, continuând cu talente spontane culese de pe Facebook sau propuse de prieteni, ridic la nivel de reportaj orice prestaţie autentică sau serviciu de calitate pe care eu însămi l-aş folosi”, spune Luana care vă invită, din 5 ianuarie, să urmăriţi “LUANA SHOW”, în fiecare duminică, de la ora 12:00, la Prima TV.