Artista americană şi-a anunţat revenirea pe piaţa muzicală printr-un mesaj postat pe internet, însoţit de o fotografie care o prezintă pe cântăreaţă purtându-şi părul într-o coafură voluminoasă, pe spate, şi un chip aproape lipsit de machiaj, acoperit însă de o mască transparentă de mari dimensiuni. Cuvântul "artpop" poate fi văzut tatuat pe antebraţul stâng al cântăreţei.
Titlul primului single extras de pe noul album al cântăreţei Lady Gaga nu a fost dat publicităţii, relatează agenția Mediafax.
Fanii vor putea să achiziţioneze albumul în regim de precomandă începând de la 1 septembrie, dar şi o aplicaţie pentru telefoanele inteligente, intitulată "Artpop".
Albumul "Artpop" va fi lansat pe 11 noiembrie, ca şi această aplicaţie care asigură utilizatorului accesul la diverse conţinuturi (muzică, videoclipuri, modă, artă) şi care permite fanilor din lumea întreagă ai artistei americane să comunice între ei.
Foto: AFP/Mediafax