Vedeta nu s-a simţit foarte bine pe scenă, la București, două ambulanţe sosind imediat după finalul show-ului pentru a-i acorda îngrijiri medicale.
Lady Gaga a susţinut, joi seară, un show de peste două ore, în faţa unui public de circa 35.000 de persoane, timp în care a cântat hituri precum "Alejandro", "Just Dance" şi "Judah" şi a schimbat atâtea ţinute câte personaje.
La un moment dat, în timpul concertului, a existat un moment de confesiune din partea artistei. "M-am dus în culise pentru că am vomat şi nu am vrut să vedeţi asta... mi se întâmplă uneori", a spus Lady Gaga.
Acest lucru nu a împiedicat-o, însă, să-şi ducă show-ul până la capăt.
Potrivit site-ului ştirileprotv.ro, citat de agenția Mediafax, la finalul concertului, două ambulanţe au ajuns de urgenţă în zonă, chiar în spatele scenei, pentru a-i acorda îngrijiri medicale artistei.
Concertul de la Bucureşti a fost cel de-al doilea pe care Lady Gaga l-a susţinut în Europa în cadrul turneului "The Born This Way Ball". Cântăreaţa americană a mai concertat la Sofia marţi seară, iar următorul show al artistei este programat la Viena, sâmbătă.
Lady Gaga, îngrijiri medicale după concert
Vedeta nu s-a simţit foarte bine pe scenă, la București, două ambulanţe sosind imediat după finalul show-ului pentru a-i acorda îngrijiri medicale.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
17 August 2012