Kyra Sedgwick, actrita care interpreteaza rolul Brendei Johnson, liderul departamentului de criminalistica din Los Angeles, in serialul "Aproape de adevar", difuzat de Pro Cinema, a dovedit ca este o luptatoare de temut si in viata de zi cu zi. Kyra l-a lasat cu gura cascata pe Kevin Bacon, barbatul cu care este casatorita de doua decenii, cand, la un carnaval, si-a exprimat dorinta de a intra intr-o competitie de skandenberg.
"Ne plimbam prin mijlocul multimii, cascand gura la tot ceea ce se intampla la acel carnaval, cand sotia mea, Kyra, a descoperit un concurs de skandenberg si a decis pe loc ca trebuie sa intre in joc. Majoritatea concurentilor erau de categorie grea, asa incat ideea mi s-a parut la inceput exagerata", spune vedeta din "Misterele fluviului". "Trebuie sa fac asta acum", i-a replicat Kyra hotarata si fara sa mai stea pe ganduri a intrat in randul concurentilor.
Spre surprinderea lui Kevin, a si castigat concursul, asa incat acesta s-a vazut nevoit sa-i faca la randul sau o surpriza. Cum a ajuns acasa, Kevin Bacon i-a compus sotiei sale un cantec - "Arm Wrestling Woman". Kevin Bacon formeaza, impreuna cu fratele sau, Michael, trupa Bacon Brothers, care in curand va scoate pe piata un nou album.
Posteaza comentariu