La fel vor proceda, în perioada 12-15 martie, toţi antrenorii săi care predau sesiuni de Kangoo Jumps pe tot teritoriul ţării.
Kinga Sebestyen a iniţiat acest proiect caritabil în urmă cu patru ani. Anual, în luna martie, se rezervă o zi în care toate încasările din urma activităţii sale şi a partenerilor săi sunt donate în scop caritabil.
Spre exemplu, anul trecut, donaţiile au mers în scopul renovării spaţiului de joacă din incinta secţiei de pediatrie a Spitalului Clinic Fundeni, locul unde sunt trataţi copii bolnavi de leucemie, talasemie, hepatită cronică şi unde se fac zilnic dialize.
“Încercăm să facem cât de mult putem să ajutăm. Sunt atât de mulţi copii care îşi petrec o mare parte din timp pe patul de spital, cu afecţiuni grave şi care au parte de tratamente de lungă durată. Este foarte important să trăiască într-un mediu curat, civilizat şi igienic. Am, la rândul meu, doi copii şi ştiu ce simte o mamă care se luptă să le ofere copiilor ei ce are mai bun!”, declară Kinga Sebestyen.
Celebra antrenoare de fitness, cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul sportului, va conduce câteva sesiuni de antrenament, atrăgând astfel, prin prezenţa ei, cât mai mulţi participanţi.
Kinga Sebestyen este lector la Federaţia Română “Sportul pentru toţi”, antrenor de fitness, consultant în stil de viaţă sănătos, distribuitor al celebrelor ghete sport şi al programelor Kangoo Jumps în România şi în mai multe ţări europene, precum şi dezvoltator al mai multor programe de sport, printre care şi cel mai recent, Fat Burning, cu care a reuşit să slăbească sute de români.
© Copyright:
Kinga Sebestyen ajută copiii bolnavi din România! Va face sport alături de sute de persoane pentru construirea unui centru medical!
Renumita antrenoare de fitness Kinga Sebestyen derulează şi anul acesta deja celebrul eveniment caritabil “Kangoo Jumps salvează vieţi”, iar vineri, 15 martie, va face sport alături de sute de oameni în vederea ajutorării copiilor bolnavi din România.
Mai exact, în acea zi specială, Kinga Sebestyen va conduce sesiuni de fitness pentru sute de persoane, iar sumele strânse în urma taxei de participare vor fi donate Asociaţiei M.A.M.E. în vederea construirii unui Centru de resurse pentru copiii bolnavi.
Posteaza comentariu