Vedeta în vârstă de 34 de ani, care este însărcinată cu cel de-al doilea său copil, şi surorile sale Khloé Kardashian şi Kylie Jenner ar fi informat-o deja pe mama lor, Kris Jenner, care le este şi manager, că vor să părăsească reality show-ul care le-a făcut celebre la nivel internaţional.
"Vor să îşi dezvolte mai mult propriile branduri", a declarat o sursă apropiată acestora.
Pe de altă parte, Kourtney Kardashian, cea mai mare dintre surorile Kardashian, nu este pregătită să renunţe la show-ul de televiziune, întrucât simte că acesta este unul dintre puţinele lucruri stabile în viaţa sa, după recenta despărţire de partenerul său de viaţă, Scott Disick, cu care are trei copii.
Kim Kardashian, protagonistă a reality show-ului "Keep Up with the Kardashians", este actriţa de reality show cel mai bine plătită din televiziunea americană, câştigurile ei financiare ridicându-se la peste 6 milioane de dolari în 2013.
Starleta americană are o relaţie cu Kanye West din 2012, iar fetiţa lor, North, s-a născut la jumătatea lunii iunie 2013. Vedeta de televiziune şi rapperul american s-au căsătorit pe 24 mai 2014, la Florenţa, iar în prezent aşteaptă al doilea copil, un băiat.
Foto: Hepta