Kim Kardashian şi-a botezat fiica în Ierusalim

Starleta americană şi rapperul Kanye West şi-au botezat fiica, North West, luni, într-o ceremonie religioasă care a avut loc într-o veche biserică armenească din Ierusalim, ce datează din secolul al XII-lea, informează agenţia Reuters, citată de Mediafax.
Zeci de admiratori au înconjurat automobilul 4x4 care îi transporta spre acea biserică pe Kim Kardashian, rapperul Kanye West, fiica lor în vârstă de 22 de luni şi Khloe, una dintre surorile lui Kim. Rapperul şi fiica lui erau îmbrăcaţi în alb, în timp ce Kim Kardashian a purtat o rochie lungă în nuanţe maro şi bej.

Presa internaţională afirmă că vedeta de televiziune şi soţul ei vor merge în continuare în Iordania, după această ceremonie de botez organizată în Catedrala Sf.
Iacob din Ierusalim, o biserică redecorată în secolul al XVIII-lea cu dale albastre şi albe de mai mulţi artişti armeni.

Vedetele americane au ajuns în Israel luni, după un sejur de cinci zile în Armenia, ţara natală a familiei Kardashian. Vineri, Kim Kardashian a depus o coroană de flori la un mausoleu din Erevan ridicat în memoria numeroşilor armeni care au fost ucişi de forţele militare ale Imperiului Otoman în 1915.


Foto: Hepta
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod