"Sunt însărcinată! Eu şi Brandon suntem atât de fericiţi! Acesta este cel mai frumos cadou de Crăciun pe care l-am primit vreodată", a scris artista.
Kelly Clarkson, câştigătoarea primei ediţii a concursului "American Idol", organizat de postul de televiziune Fox, în 2002, s-a căsătorit, anul acesta, cu managerul de talente Brandon Blackstock în luna octombrie, relatează agenția Mediafax.
Născută în Texas, artista în vârstă de 31 de ani este una dintre cele mai cunoscute cântăreţe din istoria concursului "American Idol", realizând cu succes tranziţia de la muzica country la muzica pop.
Brandon Blackstock are doi copii dintr-o căsătorie anterioară.
Kelly Clarkson a câştigat prima ediţie a concursul "American Idol", în 2002, şi este considerată unul dintre cei mai de succes câştigători ai acestui show de televiziune. Graţie unor piese cu mare succes la public, precum "Since U Been Gone" şi "My Life Would Suck Without You", cântăreaţa a câştigat trei premii Grammy, inclusiv unul la categoria "cel mai bun album" pentru materialul discografic "Stronger", lansat în 2011.
Într-o carieră de doar un deceniu, Kelly Clarkson a avut o ascensiune explozivă, notează Mediafax. Ea a lansat cinci albume de studio care s-au vândut în peste 20 de milioane de copii pe plan mondial şi a câştigat numeroase trofee muzicale prestigioase - trei premii Grammy, trei MTV Video Music Awards, 12 Billboard Music Awards şi patru American Music Awards.
Foto: AFP/Mediafax
© Copyright: MEDIAFAX
Kelly Clarkson este însărcinată
Cântăreaţa pop e însărcinată cu primul ei copil care se va naşte în 2014, a anunţat artista americană prin intermediul unui mesaj publicat, marţi, pe contul ei de Twitter.
Posteaza comentariu