Însă două călugărițe în vârstă de 77 și 86 de ani refuză ca lăcașul lor de cult să fie vândut și au pornit o cruciadă împotriva artistei — una dintre cele mai bine plătite din lume și care se laudă cu 73 de milioane de fani pe Twitter.
În procedura judiciară intentată împotriva ei, cele două măicuțe — care nu mai locuiesc în mănăstire — contestă dreptul arhidiocezei de a vinde proprietatea interpretei hitului 'Fireworks'. În moțiunea depusă luni, ele acuză ierarhia clericală că a schimbat regulile lăcașului Sisters of the Immaculate Heart of Mary, care prevede ca măicuțele care au locuit aici să fie de acord cu vânzarea.
Katy Perry le-a vizitat pe cele două călugărițe și chiar ar fi cântat pentru ele, mărturisind că vrea să cumpere proprietatea pentru a sta acolo împreună cu mama și bunica sa. Dar eforturile sale au fost zadarnice, notează sursa citată de Agerpres.
Sor Rita Callanan, 77 de ani, a declarat recent ziarului Los Angeles Times că a vizionat câteva videoclipuri ale cântăreței, "care clar nu i-au plăcut". Potrivit arhidiocezei, alte trei măicuțe sunt favorabile vânzării proprietății. Indiferent de cumpărător, vânzarea trebuie aprobată de Sfântul Scaun.
Foto: AFP/Mediafax
© Copyright: MEDIAFAX
Katy Perry vrea să se mute într-o mănăstire
Vedeta muzicii pop vrea să-și stabilească reședința într-o mănăstire veche din cartierul Silver Lake (Los Angeles) pe care vrea să o cumpere cu 15 milioane de dolari, relatează miercuri AFP, citată de Agerpres.
Posteaza comentariu