Kate Winslet, în vârstă de 38 de ani, s-a declarat "copleşită" de numărul mare de oameni care au asistat la ceremonia de dezvelire a stelei, care a avut loc în faţa Hotelului W Hollywood de pe Hollywood Boulevard, mai ales după cutremurul de 4,4 grade pe scara Richer ce a avut loc în California în dimineaţa zilei de luni.
"Sunt cu totul copleşită de numărul mare de oameni care s-au adunat astăzi, aici. Sincer, nu credeam că va asista atâta lume la acest eveniment, mai ales după cutremurul din această dimineaţă, care mi-a dat o sperietură zdravănă, de fapt", a spus Kate Winslet.
Ceremonia de dezvelire a stelei de pe Walk of Fame reprezintă prima apariţie publică a actriţei britanice, de la naşterea fiului său, Bear, în urmă cu trei luni, notează Mediafax.
La acest eveniment au fost prezenţi James Cameron, regizorul filmului "Titanic", în care Kate Winslet a jucat rolul principal, şi actriţa Kathy Bates, colega de distribuţie din acelaşi lungmetraj, precum şi actriţa Shailene Woodley, partenera lui Winslet din filmul "Divergent", de Neil Burger.
Kate Winslet este cunoscută pentru interpretarea unor personaje feminine complexe, pe care le-a jucat într-o serie de filme, precum aristocrata Rose din "Titanic", Marianne Dashwood din "Raţiune şi simţire/ Sense and Sensibility" şi muza lui J.
Actriţa britanică a fost preferata criticilor în ultimii ani, primind, în 2009, Oscarul pentru rolul din "Cititorul/ The Reader" şi un Glob de Aur pentru rolul din "Nonconformiştii/ Revolutionary Road", un film care portretizează evoluţia şi degradarea căsniciei unei familii americane din anii 1950. Acest film a fost regizat de Sam Mendes, fostul ei soţ.
Foto: AFP/Mediafax