Justin Timberlake, lună de miere în Tanzania

Cântăreţul şi actriţa Jessica Biel, care s-au căsătorit în luna octombrie, au plecat după nuntă în Africa.

Cei doi s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii organizate în regiunea italiană Puglia şi au plecat în Tanzania la doar două zile după căsătorie, anunță Huffington Post, citat de agenția Mediafax.

Cuplul şi-a dorit "o aventură africană" autentică, astfel că a luat un avion privat şi s-a deplasat în faimosul Serengeti Park, un sit aflat pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

Timberlake, în vârstă de 31 de ani, şi Biel, în vârstă de 30 de ani, fac expediţii zilnice cu o maşină de teren, urmărind viaţa sălbatică.

De asemenea, cei doi au fost surprinşi în timp ce se îmbarcau într-un balon cu aer pentru a admira şi de la înălţime peisajul pitoresc.

După aproape cinci ani de relaţie, Justin Timberlake şi Jessica Biel s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii secrete, pe 19 octombrie. "A fost magic. A fost o seară de neuitat", a declarat Justin pentru revista People.

Justin Timberlake şi actriţa Jessica Biel, care a putut fi văzută de curând pe marile ecrane în remake-ul filmului SF "Total Recall", au o relaţie care a început în anul 2007.
Cei doi artişti s-au logodit în timpul vacanţei de Crăciun din 2011 şi au evitat să facă publice detaliile despre nunta lor.

Justin Timberlake a avut în trecut relaţii cu alte trei vedete de prim rang de la Hollywood: cântăreaţa Britney Spears şi actriţele Alyssa Milano şi Cameron Diaz.

 

Foto: AFP / Mediafax

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod