Justin Bieber, şantajat cu un milion de dolari

Starul a fost "victima unui şantaj de un milion de dolari", din cauza unei înregistrări video în care este surprins în timp ce face afirmaţii rasiste şi care a intrat în posesia unui bărbat cu identitate necunoscută, ce i-a cerut artistului bani pentru a nu o face publică.

Potrivit site-ului contactmusic.com, citat de Mediafax, la începutul acestei săptămâni, tabloidul britanic The Sun a publicat o înregistrare video în care Justin Bieber întreba: "De ce le este negrilor frică de drujbe?", oferind apoi poanta insultătoare a glumei: "Fugi, negrule, fugi (Run, nigger, nigger, nigger)".

15ani avea Bieber când a fost filmat în timp ce făcea gluma rasistă pentru care a fost șantajat
Echipa de management a lui Bieber a fost contactată de un avocat angajat de un bărbat, care a lucrat la unul dintre proiectele video ale cântăreţului cu aproximativ două luni în urmă, relatează site-ul Tmz.com.

Bărbatul respectiv a găsit înregistrarea video într-unul dintre hard-diskurile lui Bieber şi a făcut o copie, solicitând ulterior suma de un milion de dolari pentru a nu da publicităţii materialul cu conţinut rasist, dar când reprezentanţii cântăreţului au refuzat, avocatul a scăzut suma la 800.000 de dolari.

În urma unor negocieri purtate săptămâna trecută, avocatul a declarat că suma de 500.000 de dolari este suficientă pentru păstrarea secretului în legătură cu înregistrarea, dar după ce i s-a spus că "nici nu se pune problema", materialul video a apărut în presă.