Judi Dench, care a împlinit 80 de ani pe 9 decembrie, vrea să-şi tatueze un simbol indian şi este susţinută în acest demers de fiica sa, Finty, în vârstă de 42 de ani, informează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.
Totuşi, Dench vrea să se asigure că tatuajul nu are vreo conotaţie neplăcută şi vrea să se asigure de acest lucru înainte de a-l realiza.
"Finty vrea foarte tare ca eu să îmi fac un tatuaj. E un simbol indian care îmi place şi care ar reprezenta viaţa, dragostea, lucrurile astea. Unul dintre operatorii care au lucrat la «The Second Best Exotic Marigold Hotel» mi-a spus ce reprezintă, dar mi-e un pic teamă că aş putea fi victima unei glume. Ar putea însemna ceva incredibil de vulgar", a declarat Judi Dench, care deţine titlul onorific de Dame a Imperiului Britanic, echivalentul feminin al titlului de Cavaler, acordat de casa regală britanică.
Judi Dench, în vârstă de 80 de ani, vrea să-şi facă primul tatuaj
Actriţa britanică intenţionează să îşi facă primul tatuaj din viaţă, un simbol indian, ca un mod de a sărbători împlinirea vârstei de 80 de ani.